Proiectul face referire la soluţiile tehnice propuse pentru ridicarea unui nou pod lângă Podul Traian de către firma de proiectare care a câştigat licitaţia pentru întocmirea studiului de fezabilitate pe această temă. Propunerile vorbesc de un pod cu secţiune, dublu chesonat, care ar urma să coste, conform estimărilor, 10,9 milioane de euro (în fapt prima soluţie proiectată în baza cererilor din caietul de sarcini), un pod cu suprastructură grindă cu zăbrele, care ar urma să coste 9,9 milioane euro, şi un pod cu suprastructură suspendată, care ar costa cel mai puţin: 8,6 milioane de euro.
Reprezentanţii Primăriei Arad au făcut analize pe imaginile digitale desenate de firmă şi au prezentat şi imaginile în boardul de conducere al Aradului. În cele din urmă, oficialii Municipalităţii au optat pentru cea de a treia variantă de pod: cea mai suplă, în viziunea primarului, care nu fură din frumuseţea podului istoric şi, desigur, cea mai ieftină. Aleşii îşi spun cuvântul vineri.
Podul cu secţiune dublu chesonat, croit în baza cererilor Primăriei din caietul de sarcini, nu a mai fost pe placul conducerii oraşului pentru că fura din imaginea obiectivului istoric – Podul Traian, pentru că părea neterminat şi, desigur, pentru că era cel mai scump. Acesta era de 12 metri lăţime (9,5 metri lăţimea părţii carosabile). Cel de al doilea model de pod părea să fie cel mai reuşit, în viziunea unora. Era vorba de un pod identic ca aspect cu podul Traian, lat de 13 metri (9 metri lăţimea părţii carosabile). „Îţi fura însă din ideea de pod istoric, intra în competiţie nedorită cu podul Traian”, a precizat Falcă.
Soluţia favorită
Cea de a treia soluţie cu care a venit proiectantul a fost cea mai apropiată de gustul executivului. Podul suspendat, cu lăţime de 11,4 metri (8,6 metri carosabilul), cu două benzi de circulaţie pe un singur sens (dinspre Calea Timişorii spre Boul Roşu) şi cu o bandă pentru tramvai (în sens opus), pe care însă se va putea circula şi cu maşina, a ocupat primul loc în lista preferinţelor. „E o structură revoluţionară care nu va obtura imaginea podului istoric, ci ar pune în valoare acest monument. Ne place cel mai mult şi ne costă cel mai puţin”, a precizat edilul.
Pe când noul pod?
Când ar putea fi realizat un astfel de obiectiv? Nu se ştie. Mai exact, nu se ştie când va începe lucrul, căci termenul de finalizare a fost fixat în toate cele trei variante la doi ani de la startul şantierului. Mai întâi de toate consilierii locali vor trebui să voteze vineri acest proiect, dacă sunt de acord cu el. Mai apoi, banca şi ministerul care finanţează lucrările de reabilitare a centrului vechi şi a podului Traian ar trebui să fie de acord cu mutarea economiei făcute la podul provizoriu, neconstruit, de 1,5 milioane euro, spre noul pod. Ar fi un început pentru finanţarea noului pod, susţine Falcă.
Banii, de unde?
Diferenţa de bani, undeva pe la şase milioane de euro (pentru că primarul este convins că suma din proiect va scădea la licitaţie), este încă în aer. Dar cum doar primul pas a fost făcut până acum…
Citiți principiile noastre de moderare aici!