Astfel, la iniţiativa Primăriei oraşului Pâncota şi a Consiliului Local, Clubul Sportiv Podgoria Pâncota doreşte înfiinţarea a patru secţii sportive: fotbal feminin, handbal, tenis de masă şi şah. Copii cu vârste între 7 şi 18 ani sunt invitaţi să se înscrie la telefon: 0257.466.679 (termen-limită: 15 ianuarie), urmând apoi a fi contactaţi pentru a fi stabilite condiţiile şi modul de pregătire pe fiecare ramură de sport. Pregătirea și antrenamentele se vor face de către profesorii de sport, în colaborare cu antrenorii CS Podgoria Pâncota.
„Din punct de vedere logistic avem toate condiţiile de a oferi şansa copiilor care au înclinaţie spre unul din aceste sporturi. Pe lângă antrenamentele specializate, copii vor avea şi alte facilităţi, precum primirea de echipament sportiv şi ocazia de a participa la diferite competiţii sub emblema clubului” – a dat asigurări Dan Pocrişer, primarul oraşului Pâncota.
Citiți principiile noastre de moderare aici!