Totul ca urmare a lucrărilor de reabilitare şi extindere a sistemului de distribuţie a apei potabile şi a canalizării în cele cinci localităţi, spun reprezentanţii Companiei de Apă. „La reluarea alimentării cu apă potabilă este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din localităţile menţionate. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm utilizatorilor să nu folosească apa pentru consum şi în uz casnic până la limpezirea ei completă”, au mai anunţat cei de la companie. Aşadar, pentru a treia oară în ultimele luni, locuitorii din satele şi comunele mai sus menţionate vor rămâne fără apă. „Dorim să vă mulţumim pentru înţelegere şi să ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, au mai spus reprezentanţii Companiei de Apă Arad.
Podgoria rămâne o zi fără apă
Podgoria rămâne o zi fără apă
Compania de Apă Arad anunţă că va sista, din nou, apa în localităţile din Podgoria Aradului. Localităţile Ghioroc, Cuvin, Miniş, Păuliş, Baraţca şi Covăsânţ vor rămâne fără apă potabilă marţi, 15 martie, între orele 8:00 şi 20:00.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Ştiri sportive
Naționala României a învins clar echipa Germaniei, cu scorul de 48-10 (13-10), vineri, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, la debutul în Rugby Europe Championship 2025.
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
UT Arad
Costache și Ghezali au ratat ocazii foarte mari, dar și gazdele au avut o bară.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
Local
Arădenii sunt notificați în vederea îngrijirii corespunzătoare a clădirilor și terenurilor deținute în proprietate.
2
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
6
Citiți principiile noastre de moderare aici!