Intenţia de construcţie a unui pod definitiv, la 40 de centimetri în amonte de Podul Traian, a fost dur criticată ieri de reprezentanţii Mişcării Arădene şi de conducerea ProUrbe. Claudiu Cristea şi arhitectul Alexandru Nagy Vizitiu au anunţat întocmirea unei petiţii intitulate „Salvaţi monumentul istoric «Podul Traian» din Arad!”, care urmează să fie transmisă mai multor instituţii, printre care Primăriei, Guvernului, dar şi Parlamentului European şi Comisiei Europene şi europarlamentarilor români.
Pod definitiv
Potrivit lui Claudiu Cristea, „cu toate că finanțarea a fost acordată cu un scop clar, acela de restaurare a unor obiective și zone istorice, în decursul anului 2010, Primăria Arad a început demersurile pentru construcția unui nou pod, alipit de cel care face obiectul reabilitării, pretinzând că face obiectul contractului de finanțare.
Primăria Arad motivează că este vorba despre o construcție care va rămâne definitivă, parte a proiectului mai sus menţionat. Acest pod nou va înlocui podul temporar care ar fi trebuit construit doar pe durata lucrărilor care fac obiectul contractului. Din punct de vedere al finanțării, Primăria dorește redirectarea/deturnarea sumelor destinate podului provizoriu (care nu se mai realizează) către noua investiție (neprevăzută în cererea de finanțare) și completarea lor cu alte sume – necunoscute în acest moment. Chiar dacă s-ar accepta schimbarea destinației sumelor aferente podului provizoriu, este obligatorie asigurarea cofinanțării. Este contrar regulilor UE finanțarea din fonduri europene fără garanția cofinanțării, în acest moment neexistând nicio hotărâre a Consiliului Local Municipal Arad sau vreo alocare bugetară în acest sens.”
Creşterea traficului
În petiţie se mai precizează faptul că „Se încalcă Planul Urbanistic General (PUG) al Municipiului Arad care prevede construcţia de poduri noi în cu totul alte zone şi amplasamente. Lărgirea secţiunii transversale pe acestă axă va duce la creşterea traficului nu la regularizarea lui, lucru inacceptabil având în vedere că este vorba despre centrul Istoric Vechi al Municipiului Arad”. Ca o soluţie, semnatarii petiţiei propun realizarea podului peste Mureş în continuarea străzii Andrei Şaguna, aşa cum este prevăzut în PUG.
„Parazit”
„Primăria propune alipirea unui pod suplimentar la podul existent, parazitând efectiv monumentul istoric «Pod Traian»”, subliniază Cristea.
JA – S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!