Facturile din luna aprilie sunt sigurele care conţin alături de tarifele pentru precolectare, colectare, transport şi depozitare deşeuri menajere, stabilite prin hotărâre de Consiliul Local Municipal, şi diferenţa aferentă lunilor ianuarie şi februarie la tariful de depozitare, ca urmare a majorării impuse de SC ASA Servicii Ecologice SRL Arad.
Societatea de salubrizare ţine să reamintească arădenilor faptul că, începând cu 1 ianuarie 2012, tariful aferent activităţii de depozitare a deşeurilor la groapa ecologică de gunoi a fost majorat de către SC ASA Servicii Ecologice SRL, modificarea regăsindu-se în hotărârea Consiliului Local Municipal Arad nr. 35 din 6.02.2012 privind reglementarea activităţii de salubrizare menajeră în municipiu.
Tarife nemodificate
Cât priveşte tarifele percepute de Polaris, acestea au rămas nemodificate şi după data de 1 ianuarie 2012. Reprezentanţii societăţii susţin faptul că preţul majorat al depozitării la groapa de gunoi impus de SC ASA Servicii Ecologice SRL are efect, însă, şi asupra tarifului final perceput de societatea noastră, în condiţiile în care SC Polaris M Holding şi-a asumat, din 1 august 2011, în faţa Primăriei Arad şi a Consiliului Local Municipal, şi obligaţia colectării de la populaţie şi firme a tarifului de depozitare a deşeurilor.
În comunicatul remis de Polaris se arată şi faptul că pentru orice problemă legată de facturile emise de societate, pot fi obţinute lămuriri la sediul comercial al societăţii din Piaţa Plevnei.
Încheieri de contracte
Firmele care nu au semnat încă contracte cu firma de salubritate SC Polaris M Holding sunt aşteptate la sediul comercial al societăţii, din Piaţa Plevnei nr.3, pentru semnarea actelor şi stabilirea raporturilor contractuale normale, angajaţii unităţii ridicând gunoiul de pe întreaga întindere a municipiului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!