În acest sens, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Arad va dispune toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ. Astfel, pentru fluidizarea traficului, s-a dispus suplimentarea numărului polițiștilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi al echipamentelor folosite pentru verificarea documentelor.
„Subliniem faptul că este folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora. De asemenea, în funcție de valorile de trafic, în fiecare punct de trecere a frontierei se vor crea fluxuri suplimentare de control, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz. De asemenea, au fost contactate autoritățile statelor vecine și în cadrul protocoalelor bilaterale, au fost stabilite măsuri comune astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate. Totodată, pentru a fi evitate aglomeraţiile cauzate de un număr mare de autovehicule care se prezintă la controlul de frontieră într-un timp foarte scurt, în proximitatea punctelor de trecere a graniţei, poliţiştii de frontieră împreună cu poliţia rutieră vor informa conducătorii auto despre posibilităţile de utilizare a unor puncte alternative de trecere a frontierei. În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă, au anunțat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
De asemenea, autoritățile din Ungaria au informat că din 28 aprilie, ora 23.00 (ora României) şi până duminică, 29 aprilie, ora 23.00, apoi de luni, 30 aprilie, începând cu ora 23.00 şi până marţi, 1 mai, ora 23.00, circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone, cu excepţia transporturilor de animale vii şi de produse perisabile, va fi restricţionată de autoritățile maghiare. Măsura este luată de către autoritățile din țara vecină ca urmare a faptului că în această perioadă se celebrează Ziua Internațională a Muncii.
Pe timpul perioadei restricției, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la finalizarea intervalului pentru care au fost stabilite restricţii de circulaţie pe drumurile publice din Ungaria.
„Pentru intervalul duminică, 29 aprilie, ora 23.00 – luni 30 aprilie, ora 23.00 şi începând cu data de marţi, 1 mai, ora 23.00, când traficul pentru autovehiculele de mare tonaj va fi reluat, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a dispus măsuri pentru suplimentarea personalului și folosirea la capacitate maximă a punctelor de trecere a frontierei deschise pentru astfel de mijloace de transport. Precizăm faptul că în intervalul orar menţionat, traficul de călători şi autoturisme prin punctele de trecere a frontierei se va desfăşura în condiţii normale”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Statistica anului trecut la frontieră
Anul trecut, în perioada minivacanței de 1 Mai (28.04.2017 – 01.05.2017), au trecut frontiera peste 190.000 de persoane, din care aproximativ 145.000 de cetăţeni UE şi 45.000 de cetățeni non UE şi peste 70.000 de mijloace de transport.
Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost cele din vestul țării, respectiv P.T.F Nădlac II cu peste 70.000 de persoane și P.T.F Borș cu peste 57.000.
Participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție aplicaţia Trafic On-line, dezvoltată de Poliţia de Frontieră Română, ce poate fi accesată pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!