Datorii imense către Medicina Legala. Din decembrie anul trecut, Poliţia arădeană a reuşit să adune datorii de 200.000 de lei pentru expertize, analize şi autopsii. Iar situaţia este departe de a fi roz dacă ţinem cont de faptul că nu mai puţin de 70 la sută din veniturile încasate de Serviciul de Medicină Legală Arad vin tocmai de la Poliţie, în timp ce diferenţa de procente provine de la persoane fizice, Parchet, Judecătorie ori Tribunal.
Chiar şi în aceste condiţii, directorul Serviciului de Medicină Legală Arad spune că nu există, totuşi, pericolul ca specialiştii să nu mai efectueze expertize, analize sau autopsiile necesare în cauzele cercetate de poliţişti. Singurul lucru care s-ar putea întâmpla din cauza neplăţii datoriilor ar fi ca Medicina Legală să nu mai aibă bani de reactivi sau alte substanţe necesare analizelor.
Aceeaşi situaţie, de neplată, se regăseşte peste tot în ţară, spun reprezentanţii IPJ Arad. Poliţia arădeană se află în această situaţie din luna decembrie 2009. Din datoria de 200.000 de lei s-a reuşit achitarea a 50.000 de lei de curând, spune directorul Serviciului de Medicină Legală Arad. Viitoarele expertize, analize şi autopsii solicitate de Poliţia arădenă se vor efectua şi de acum tot pe… datorie.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!