ARAD. Polițiștii orașului Chișineu-Criș, împreună cu cei ai Secției 3 Rurală Chișineu-Criș și ai Biroului Combatere Delicte Silvice au desfășurat vineri o acţiune în Chişineu-Criş, dar şi în localităţile limitrofe, acţiune în urma căreia au fost aplicate 121 de sancţiuni contravenţionale. IPJ Arad anunţă faptul că au fost legitimate 155 de persoane şi au fost controlate 135 de vehicule. Amenzile, în valoare totală de 30.145 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea legislaţiei rutiere, iar poliţiştii au retras şi şase certificate de înmatriculare.
“A mai fost aplicată o sancțiune în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 171/2010, pentru nerespectarea legislației privind transportul și valorificarea lemnului, fiind confiscați 10 metri cubi de material lemnos specia fag, pentru care nu au fost prezentate documente legale de proveniență și transport”, au mai anunţat cei de la IPJ Arad.
Trimite articolul
XAstia numa asa opresc si “legitimeaza “ pe toata lumea ca pe vremea raposatului? Sper sa aiba cel putin o suspiciune, si suspiciunea sa fie mai mult de faptul ca ieri a fost vineri;)
ASEMENEA ACTIUNI AR TREBUI SA FIE ZILNIC