ARAD. Direcția Generală Poliția Locală Arad informează că în cadrul activităților permanente desfășurate de către polițiștii locali pentru descurajarea opririi/staționării neregulamentare a vehiculelor, o atenție specială este acordată ocupării nelegitime a locurilor destinate persoanelor cu handicap.
Parcarea pe un loc rezervat acestora este posibilă doar în cazul persoanelor care dețin “card-legitimație de parcare pentru persoanele cu handicap”. Titularul este îndreptățit să utilizeze locurile de parcare special amenajate, iar atunci când este folosit, cardul-legitimație trebuie afișat în parbrizul mașinii, astfel încât să fie vizibil pentru verificare.
2963 de legitimații
În evidențele primăriei figurează 2963 de arădeni înscriși în registrul persoanelor cu handicap care beneficiază în mod legal de locuri special amenajate. În zona centrală a orașului, unde există un număr limitat de locuri de parcare destinate acestei categorii de concetățeni, polițiștilor locali le-a fost semnalată în mod repetat fie prezența unor automobile fără tichet pe locurile rezervate, fie imposibilitatea unor persoane cu handicap sau însoțitori ai acestora de a găsi locuri de parcare. De cele mai multe ori, echipajele sosite în proximitatea unor obiective precum secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad au identificat vehicule aparținând unor șoferi contravenienți.
Una dintre acțiunile periodice de eliberare a locurilor respective a avut loc în ultimele zile. Polițiștii locali au aplicat Legea nr. 448/2006 – privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, contravenienții fiind sancționați conform art.100, alin.1 lit.g), cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei şi ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.
21 de amenzi
În urma acestor acțiuni au fost aplicate 21 amenzi în valoare totală de 40.000 lei pentru “parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap”.
„Pentru soluționarea în timp util a situațiilor de încălcare a normelor legale, în momentul în care sesizaţi o faptă de natură contravenţională, aveţi posibilitatea să ne contactaţi prin intermediul Serviciului Dispecerat și Monitorizare din cadrul Direcției Generale Poliția Locală, apelând numărul de telefon 0257 – 939 (apel gratuit)”, se mai arată în comunicatul celor de la locală.
Trimite articolul
XMi se pare normal sa te amendeze, sunt locurile speciale pentru ei de fapt.
Politia locala de ce nu e cu ochii si pe tiganii si tigancile cersetoare de toate varstele ce au invadat iar orasul ? Cu carucioare, cu antemergatoare cu flori rupte de pe la case si din rondurile de la primarie, cu linguri si puradei , te acosteaza peste tot, cerand bani . Dreptul la munca e si pentru tigani si la cata mizerie e pe langa drumuri, in parcuri, pe malul Muresului, in zona pietelor si in Piata Avram Iancu, ar avea de lucru atat asistatii sociali cat si pomanagiii prinsi in fapt , Iar cei de la Gospodaria Comunala ar avea in ajutor mana de lucru
-
Pentru ca traiesti in Romania, de aia nu sunt cu ochii pe ei. Pentru ca de la aia nu “ies bani” pentru stat. Tu crezi ca ii intereseaza de siguranta cetatenilor? Ii intereseaza sa duca bani la buget ca sa le fie posturile rentabile si atat. Daca vrei civilizatie si politie careia sa ii pese de cetateni, ai gresit tara.
-
Adevarat. Toate se fac contra populatiei! Sau, macar, sa ii incite pe unii impotriva altora… Stil falca “Divide Et Impera” preluat de bibi
-
Adevarat. Toate se fac contra populatiei! Sau, macar, sa ii incite pe unii impotriva altora… Stil falca “Divide Et Impera” preluat de bibi
-
-
cum naiba sa fie cu ochii pe cersetori , si pe alti contravenienti cand ei nu prea coboara din Dusterul cu aer conditionat pt ca nu am vazut decat din ani in pasti patrule pedestre in centru sau cartiere si ici colo trecand cate un Duster sau o duba alba Ford dar care sta mereu in parcarea din intersectia Metianu cu Pta A Iancu , fie masinile lor trec pe strada precum apa pe Mures?
Cum poti sa vezi nereguli din fuga masinii oare? intreb si eu asa din pură curiozitate nu de altaceva…. hai pa!
cred ca ai dreptate
dar pe soferii ce isi parcheaza masinile pe portiunile hasurate de pe Tr Dobra, Romanilor, Revolutiei etc de ce nu ii sanctioneaza nimeni? ha?
Amenzile sunt mici și nu pot intimida pe cei care încalcă legea.Iar ideea propagată de unii de a transfera vinovăția pe seama autorităților, care tolerează abateri în alte domenii este o diversiune tipic securista,menita sa dezvinovateascq așa zișii cetățeni. ..As dori ca persoanele ce ocupa locuri pentru cei cu dizabilitati sa devină ei înșiși asemenea.
-
Sunt mari,amenzile.Doar ca multi ce au certific at de handikap sunt fake!Su nt rude sau amici sau militzieni cu pile la primarie!Adevaratii handicapati sunt putzini!(cu liber la parcare)
Politia locala se face ca lucra, băgați camere peste tot și amenzile cu poza acasă! E simplu!
dece mama ei de treaba nu le lasati si numerele masinilor sa vada toata lumea cine sunt criminalii ??
Pt ala cu Audi rosu trebuie amenda dubla pt ca ocupa 2 locuri
-
iar pt. celalalt doar 50%
-
si celalalt nu e la fel de handicapat?
-
E clar ca e handicapat . mintal daca nu neuromotor ,dar tot handicapat e ! …. cum mama masii a reusit asemenea parcare doar nesimtirea din ,, facatoarea ,, mamii lui stie !
In orice tara civilizata acesti criminali ar fi imediat ridicati…Da e clar : suntem in orasul condus de mafia olteanului caramidar
Adevarat. Toate se fac contra populatiei! Sau, macar, sa ii incite pe unii impotriva altora… Stil falca “Divide Et Impera” preluat de bibi
2963 de persoane cu handicap care au lober la parcare?Jumatate sint angajatii finantelor,itm-ului si a altor institutii de stat,jaf.Cei care au dreptul nu au loc din cauza celor de mai sus!