ARAD. Polițiștii locali cu atribuții de ordine publică și circulație au demarat, în această săptămână, o serie de acțiuni de verificare a respectării prevederilor unei hotărâri din 2006: HCLM 162/2006 privind gospodărirea municipiului Arad, referitoare la întreținerea locuințelor, anexelor și împrejurimilor (art.7 pct.1 lit. ”e”). După ce la sfârșitul anului trecut, Primăria a declarat război aparatelor de aer condiționat, care urâțesc fațadele imobilelor, de data aceasta se pare a venit rândul sârmelor de întins rufe, amplasate în afara balcoanelor.
Conform prevederilor actului normativ mai sus menționat, în blocuri rufele se pot usca în balcoane, terase, logii doar pe dispozitive care să nu depășească cota parapetului. Totodată, este interzisă montarea oricăror dispozitive de uscare a rufelor pe întreaga fațadă a blocului.
“Agenții DGPLA vor verifica condominiile din toate cartierele municipiului, comunicând tuturor proprietarilor ale căror imobile cad sub incidența hotărârii să procedeze la desființarea dispozitivelor montate pentru uscarea rufelor în termen de 5 zile. În situația constatării existenței unor astfel de dispozitive neconforme, în primă fază va fi aplicată măsura sancționatorie a avertismentului”, se arată în comunicatul Poliției Locale.
În situația nerespectării termenului prevăzut, proprietarii imobilelor vizate vor fi sancționați cu amendă de la 700 lei la 1.000 lei.
Trimite articolul
Xcu pisica maidaneza din poza nu se razboieste nimeni?
-
Nu e maidaneza. Stapanul locuieste in acel bloc. 🙂
Nesimtitilor sa vi se faca mucegai in creier de idioti, sunt puse cu un motiv, cand nu sunt dragute si estetic, uita-te la tine apoi poti comenta, mi se pare absurd si nefolositor sa le dai jos si daca as fi locatar as protesta. Cei care stau la parter nici macar nu au balcon. Uitati-va cum arata blocurile in intregime , unele sunt dezastru national. Sa va fie rusine ca va ganditi numai la voi dar oamenii aceia deloc.
-
Nu te mai lamenta asa urat Anonim, oamenii aceia isi pot usca rufe in interiorul balconului, sub nivelul balustradei, lasand intredeschis geamul. Stii, nimeni nu e curios sa vada budigaii fluturand inafara.De altfel blocurile, prin proiect sunt prevazute cu uscatorii pentru rufe. In foarte multe cazuri ele sunt blocate, caci sunt foloscu de locatari ca debarale comune pentru toti.
-
altceva nu o fi de facut decat sa se stea cu capul in sus ptr.a se studia ce este pe sarmele balcoanelor?…..priviti in jos poate gasiti 5 lei.
-
-
Bine face politia locală
Fă bine si cumpără un stativ de uscat rufe pe care il pui in cameră când vrei să usti rufele . Nu iti atârna izmele chilotii sutienele etc pe fatada blocului că nu locuiesti in cort la Cocoțații din deal. Da!-
Daca usucu rufele in camera toata umezeala o sa se duca pe pereti. O sa ai mucegai, apoi dupa 1-2 ani de mucegai in functie de predispozitie genetica o sa faci astm. Sunt inestetice, arata ca naiba, dar sunt utile si practice. sa se reinfiinteze spalatoriile din blocuri si lumea sa-si usuce acolo hainele.
-
Erau preocupati cu AC. Acum vor sa smangleasca si droatele de cupru? Coficab numai angajeaza? Acolo sint role intregi de cupru visul oricarui pradator. Daca echipa de fotbal numai avem trebuie formata o noua echipa de mesteri cu 4 clase din rindul localilor pentru demontarea tuturor tevilor si antenelor si parabelicelor din tot orasul. 😜 Incolonarea toti pe fibra.
-
Noi și aia în Pakistan și India mai atârnăm borfele pe geam și umblam în șlapi și maieu pe bulevard….
-
Dar de Italia sau Malta ai auzit? La noi chiar nu prea vezi rufe pe afară în comparație cu ce e acolo. Și a naibii treabă ca turiștii nu sunt deranjați, tot se duc toți grămadă pe acolo,dar de ce sa nu ne criticam țara pt orice tâmpenie ca deh așa-s românii.
-
Arunca o privire aici https://donna.fanpage.it/le-5-tecniche-per-asciugare-velocemente-il-bucato/
-
Bravo NimeniAltu ! Ati caracterizat bine situatia !
-
că bine zici
-
bine va face ……….. sa va dea amenzi si de 1000 euro. Bravo Politiei Locale !!! Asa se face civilizatie, daca nu vreti de buna voie sa fiti civilizati, atunci sa va dea amenzi la greu ! Perfect ! Vreti curatenie si aspect frumos ca in Austria, Elvetia sau Germania ??? atunci ori va civilizati de buna voie, ori sa va dea amenzi sa va rupa !!!!
-
Subscriu !!
-
corect ,nu cu chiloti in “fereastra”
-
Asta da, e o idee buna…Arata unele blocuri din Arad ca in evul mediu…Un pas inainte spre civilizatie!
Cer ca politia locala sa ceara si demontarea tuturor cutiilor cu contoarele de gaz montate la intrarea cladirilor! Cutiile metalice pentru gaz sunt deseori ruginite si arata oribil, ba chiar de multe ori sunt deja semi-desprinse de perete. Nici cutiile de gaz nu au existat cu o suta de ani in urma la cladirile istorice, deci de ce sa se demonteze doar climele? Solicit sa se demonteze si cutiile pentru gaz!
-
Amice, ești idiot ?
-
Normal ca e. Auzi la el: “cere”/”solicita”. Du-te-n plm la sediul lor daca “ceri” ceva.
-
chiar are dreptate e dublu standard!nicaieri in lume nu vezi contoarele ca in romania ostentativ puse in locuri inestetice si nesigure amice tu esti cel idiot!
-
-
Administratia ARADULUI a obturat parcari auto,a inchis strazi pentru birturi,a ”realizat” o sumedenie de investitii PROASTE ,CENTRU ARADULUI pare a fi parasit, n-avem centura auto metropolitana,pasaje,DUPA 15 ANI!!!!! DE SECULICI/FALCISM dar avem o ”problema” cu sarmele pentru uscat rufe din ghetouri!!!!! Oare stie Falca ca multi dintre cei care au sarme la balcoane au renuntat la cadura din cauza saraciei???!!!??? N-are Falca nici rusine,nici teama,DAR ARE SI EL O VINA PENTRU PAUPERIZAREA ARADENILOR.
Fiecare scara de bloc a fost dotata cu cel putin 1 uscatorie. Ea poate fi folosita de cei ce stau la parter si nu au balcon. Ceilalti au balcon dar din pacate unii si-au transformat balconul in bucatarie si logic ca nu mai au alta varinta decat atârnatul pe sârmă in afara geamurilor. Intr adevar uscatul prin casa duce la igrasie si boli grave de plămâni !
-
cu ce drept impui unui proprietar cum sa isi usuce rufele?ne place sau nu capitalismul inseamna proprietate si drepturi!orasul e plin de gropi si mizerie asta nu vede nimeni?
Asteptam sa inceapa razboiul si cu aparatele de aer conditionat de pe Palatul Cenad. Pe cand acest razboi domnilor???
Ba voi.vedeti ce scrie?? E din 2006 legea si acum după 15 ani se face un control de suprafață atâta tot, nu e nimic decât o lege pe care nu o verifica nimeni..
-
Pai asa se face.Legile controversante de ingradire ale unor drepturi se lasa la odihna, iar in final cand autoritatile joaca cartea si oamenilor bineinteles nu le convine apare unul ca tine, si zice: “Ba voi.vedeti ce scrie?? E din 2006 legea”
-
Marcule, unde scrie ca ai dreptul sa transformi cartierul in ceva urat insirandu-ti la geam budigai pusi la uscat, in loc de ghivece cu flori ca in tari civilizate ?.
-
unde scrie ca tu ai dreptul sa intervi asupra unui spatiu privat?atata timp cat nu pune in pericol viata cuiva rufele se pot usca unde doreste proprietarul!e abuz!ok e inestetic dar aici vorbim de dreptul la proprietate care nu e un moft!
-
dar tiganii care rascolesc gunoaiele zilnic, asta nu vede nimeni????? locul pt depozitat gunoiul este mereu cu trei-patru metri in afara platformei pt ca tigani vin si fac dezastru, vara ce sa mai zic??????
-
Stimate anonim.Coboara cu picioarele pe pamant si lasa snobismele.Majoritatea familiilor de muncitori locuiesc in blocuri cu 1-3 camere/apartament. 1-2 uscatoare pentru 15 -44 de familii per scara. Salopetele,ciorapii, “budigai”-i,hainele copiilor etc. trebuiesc spalate.Tu cum ai face?Banuiesc ca nici tie nu-ti place jegul.Intinsul rufelor in exteriorul apartamentelor se face din necesitate, ca si raspuns la o eroare de conceptie in proiectarea blocurilor cu care ne mandrim.
-
-
Rușine Politiei Romane. Dragi profesioniști, se pare ca a-ți finalizat toate dosarele de crima, jaf, viol, contrabanda cu țigări din Arad și acum, singurele probleme ce au mai rămas, rămân portul măștii și sarmele de rufe de pe balcoane. Rușine sa va fie! Plătiți regește sa nu faceți nimic. Când ați dat ultima raita în Checheci? Vi fricaaaaa? Halal milițieni.
In pandemie au fost postate o sumedenie de filmulete cu oameni pe terase sau in balcoane, la cele de prin Europa sau America dfe Sud si centrala, iti sar in ochi sarmele cu rufe puse la uscat !
Autoritatile locale sunt de o prostie care ar trebui legiferata.
Politia Locala trebuie sa amendeze in primul rand absolut toate greselile majore,decizionale ale primariei,nu ale mele,contribuabil la buget,sunteti niste cacanari maximi,platiti din banii nostri….Vedeti de boschetarii care ne-au napadit peste tot,nu au nici o jena…si va rad in nas…
Salarii enorme,pe carca noastra,plimbatori de subiecte….Sunteti niste figuranti,platiti din buget….Voi va plimbati pe zone gen Metianu,Gara…Se pisa boschetarii pe voi,nu se gaseste rezolvare…Nici o treaba nu aveti fata de ei…dar pe noi ,ne omorati cu amenzi diverse..Voi nu aveti familii???
Ca sa se inteleaga acum aveti treaaba cu clime si haine atarnate la uscat la etajul 10,Libelula….Ia sa facem noi,aradenii,un pic de referendum…..Nu mai vrem sa platim Gardieni Publici,Politie Locala si alti cosmetizati….fara macar 8 clase…Hai….Nu e mare lucru….
BRAVO. Ce CRETINI. Cei mai mari contravenienti sunt acesti locatari care isi usuca rufele inafara balconului. Dar cu vandalii din parcuri, spatii verzi cd faceti? Cu maidanezii patrupezi sau cu oamenii strazii? Asta e cand sef ajunge un CRETINOID. ( ar trebuie sa ne lase mai marii Aradului si pe noi la butiane macar 1AN, sa ne facem sj noi vani de o casa cu curte unde sa ne EXPUNEM chilotii lz uscat
-
Cum arată cartierele? Jegoase ,nespalate ,pline cu sobolani, gunoi nerididicat…..asta sa vada politua locala du sa îndrăznească sa-i amendeze pe cei cu pricina.
De igiena externă să se ocupe. De igiena internă, cel putin a mea, mă preocup eu.
Referitor la dispozitivele de uscat rufele? Decat cu mucegaiului in case care provoacă boli destul de grave , bronhopulmonare….. cred că ăstia cu ordibea publică , primaria, DSP-ul etc ar trebui să se ocupe de ce au in fisa postului! În multe țări se practică… Iar “lenjeria intima” spălată regulat nu adună “grămezi de budigai” pe sirme” la fetestre!
Asa ca fiecare mai întâi cu persoana proprie.
E mai ușor să amendezi decât să repari drumurile ori să menții ordinea pe ele. Turiștii nu vin în România nu din cauza rufelor întinse la uscat pe balcoane, nu vin că nu pot ajunge aici pe drumurile noastre și drept să o zicem, ce să facă aici? Uitați că în jur. Asta e infrastructura cu care ne màndrim după 3 decenii de libertate?
E singurul lucru ce il mai are de făcut poliția. …..
Dispariția aparatelor de aer conditionat si a dispozitivelor de uscat rufe de la balcoane sau terestre!
In rest oamenii trăiesc foarte bine si civilizat.
As vrea sa-l văd pe acel …. care vine sa-mi dea amendă cat e de spălat di curat îmbrăcat, ,, dacă are unghiike tăiate si pantofii lustruiti!
Cei care comentează sunt cei care și-au spart balcoanele și debaralele sa aibă spațiu mai mare, dă-l d******i pe proiectantul care a gândit ca ai nevoie de spațiu unde sa usuci rufe și sa depozitezi cartofii, de prost a fost făcut așa credeți? Cei care au stricat uscatoriile, ca au lacomit la amărâtul ala de calorifer, au făcut debarale în ea că alea din apartament le-au spart, unele blocuri au vândut uscatoriile unui locatar, va spun, sunteți praf. Acum, sa faceți bine sa va uscați chiloții în casă, sa faceți mucegai sau va refaceti balconul și scăpați de problemă, iar dacă tot vrei spațiu, cumpărați-vă apartament nou, modern structurat.
-
Mai sunt blocuri și nu puține, cu apartamente care n-au balcon prin construcție.
Da dă-i în masa de săraci. Dacă era ceva de capu lor își cumpărau casa. -
cap ai,minte nu mai trebuie…….
Aradul se scufundă în nepăsarea crasă a celor care îl conduc de ani de zile, dar s-au găsit motive noi de a se da amenzi. Da, acele sârme nu arată prea estetic, dar hai să ne uităm cum se prezintă restul urbei…
-
Altceva,nu are sde facut poliția?
Amenzi da pentru gunoaile care zac in oras?
Pentru străzile si drumurile nespalate din oras ,au dat amenzi?
Sau stiu ăstia că sînt locuințe locuinte cu băi fără aerisire (asa din constructie)? Cum să usuci hainele in casă? Au auzit astia de MUCEGAI care pot produce boli deosebit de geave?
Pe proprietatea mea ,,,, ysuc hainele unde vreau!!!!
Administratia ARADULUI a obturat parcari auto,a inchis strazi pentru birturi,a ”realizat” o sumedenie de investitii PROASTE ,CENTRU ARADULUI pare a fi parasit, n-avem centura auto metropolitana,pasaje,DUPA 15 ANI!!!!! DE SECULICI/FALCISM dar avem o ”problema” cu sarmele pentru uscat rufe din ghetouri!!!!! Oare stie Falca ca multi dintre cei care au sarme la balcoane au renuntat la cadura din cauza saraciei???!!!??? N-are Falca nici rusine,nici teama,DAR ARE SI EL O VINA PENTRU PAUPERIZAREA ARADENILOR.
Oricum ar fi, mulțumiți sau nu, polițiștii locali nu au nici o vina, ei sunt executanți. Dacă nu vă convine contestați HCL-ul în instanță. Dacă vă convine susțineți agenții constatatori în timpul acțiunilor, nu lăsați doi-trei maimuțoi cărora nu le convine civilizația să facă spectacol gratuit in momentul controlului. Fiți cetățeni adevărați, respectați constituția unde spune că aveti obligația de a ajuta organele de control sau mentinere/ restabilire a ordinii publice.
sunt mai importante sarmele de intins rufe amplasate pe balcoane decat mizeria si beltile (‘dupa ploaie) care sunt in Arad.Platformele de gunoi fara scurgere in care dupa ploi balteste apa,incompetenta celor de la RETIM ptr.ridicarea deseurilor de orce fel.Trotuarele din centrul Aradului sunt pline de apa dupa ploaie.Oare nu aveti cu ce sa va umpleti agendele cei din conducerea primariei,nu aveti destule defecte de reparat?,iat celor de la bloc asta le mai lipsea intinsul rufelor dupa spalare in casa si lipsa mucegaiului.
altceva nu o fi de facut decat sa se stea cu capul in sus ptr.a se studia ce este pe sarmele balcoanelor?…..priviti in jos poate gasiti 5 lei.
Sunt multi pensionari singuri, cum isi dau singuri jos sarmele?
Trec tiruri pline cu lemn furat pe care politia se face ca nu le vede nici daca i le arati dar vede sarmulitele de la geamuri
Pentru cei care au balcon inteleg, dar cei care nu au balcon ar trebui politia locala sa vina sa sufle pana se usuca
Se aplica si pentru Timisoara?