Poliţiştii rutieri împreună cu cei din cadrul Poliţiei Transporturi Feroviare au organizat o acţiune la nivelele de cale ferată aflate pe centura de Nord-Vest a oraşului. Poliţiştii s-au organizat în patrule mixte şi au prins nouă şoferi care nu au respectat regulile la trecerea la nivel cu calea ferată.
Permisele auto ale acestora au fost reţinute pentru o perioadă de 90 de zile, fără posibilitatea de a da examen, spun poliţiştii rutieri. Nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată este una dintre cele grave abateri, după conducerea autovehiculului sub influenţa băuturilor alcoolice , a declarat inspectorul Răzvan Meszar din cadrul PoliţieiRutiere Arad. Acesta a mai precizat faptul că începând de luni toate radarele din dotarea Poliţiei Rutiere vor fi prezente pe şoselele din municipiu şi judeţ într-o acţiune ce vizează combaterea vitezei excesive.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!