După publicarea materialului “Un consilier USR Vladimirescu, acuzat că a bătut un localnic”, Poliția s-a autosesizat pe temă și a transmis următorul mesaj public: “Având în vedere informațiile apărute în mass-media, cu privire la un incident petrecut în localitatea Vladimirescu, Biroul de presa al IPJ Arad este abilitat să comunice următoarele: „În urma apariției pe un grup de social media, în ziua de 2 octombrie a.c., a unor informații legate de o agresiune, polițiștii din Vladimirescu s-au sesizat din oficiu, pentru lovirea sau alte violențe, urmând ca din cercetări să reiasă starea de fapt, în vederea luării măsurilor legale care se impun. Până la această oră, nu a fost depusă o plângere penală cu privire la faptă”, a transmis IPJ Arad.
Trimite articolul
XProbabil IPJ are chef de glume,caci daca spui politia Vladimirescu parca spui dieta Japoniei,ar fi cam acelasi lucru,ba mai mult,cea din urma ar fi o institutie serioasa.
Exista o neconcordanta referitoare la data la care s-a comis agresiunea .Articolul citeaza comunicatul de la politie cu mentiunea
…pe un grup de social media, în ziua de 2 octombrie a.c.,iar in certificatul de la Medicina Legala , prezentat in foto din primul articol …asociat apare ca agresiunea a avut loc in data de 26 octombrie 2022… Cam iese cu …virgula..
-
Politia a gresit comunicatul. Ttebuia 2 noiembrie
-
Presupusa agresiune a avut loc in data de 26 iar oana in 2 au tot cerut bani cei din familia presupusei victime incercand sa scoata bani sub amenintarea ca altfel merg in presa, asta scriu restul publicatilor. E cu multe semne de intrebare cazul.
am inteles ca sa dat demisia din partid Raul Duca urmeaza sa fie adus cu mandat la politia asa am auzit
gunoi bataus Duca Raul si a batut pe taicasao era prieteni de cartier cu asa zisu interlou luau naposime anaboale la scos afara din casa si adormit taicaso la pod la micalaca pina a murit si acum e mare consilier bravo asta da politica
L-am cunoscut pe acest individ bataus aprox acum 12-14 ani. As putea spune ca e balega de om, dar as jigni toate vacile din lume. E… cel mai elocvent exemplu negativ al naturii. Cred ca a aparut pe pamantul asta doar sa putem spune “asa nu!” E genul ala de “om” pentru care s-au inventat catusele. Si calusurile. Ca atunci cand deschide gura, iti vine sa sa ii dai omoru. un animal fara coloana vertebrala, o molusca fara valoare
-
un gunoi afemeiat la prins barbatu lu amanta lui si tot el facwa scanda asa ceva tupe maxim
Se da mare director ( avorton)de achiziții dar saracu el nu știe ce balamale trebuie comandate la canapele!!!
Clasic Romanesc ,tragere de timp .Politia Romana sa își faca datoria asa cum trebuie iar pers gen Raul la ghena de gunoi nu Consilier,Manager etc .Mă uimesc cum unele persoane înca îl mai țin in funcție PROBABIL are 👅lungă…și cum ăștia la unii sunt apreciații BAFTA multa .Eu nici sa ma șteargă la fund nu l-ai ține nu sa fie imaginea unui Hotel de 5 stele .
Imi vindea cearceafuri si prosoape .acum imi dau seama ca le ducea de la hotel.