Cum a ajuns Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad la această concluzie? Într-o informare trimisă de către şeful inspectoratului către Instituţia Prefectului, se propune ca în anul şcolar 2011/2012, să se realizeze asigurarea tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar din mediul urban şi rural cu una din formele de pază şi protecţie prevăzute de Legea nr. 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. Această propunere a venit în urma unor concluzii bazate pe întocmirea unei informării a IPJ Arad în ceea ce priveşte „evoluţia şi tendinţele fenomenului infracţional înregistrat în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar şi în zonele adiacente acestora în anul 2010/2011, comparativ cu anul şcolar 2009/2010”. Concluziile la care a ajuns IPJ Arad sunt îngrijorătoare, infracţiunile sesizate în şcoli au crescut cu 19,23%, absenteismul înregistrând, de asemenea, o creştere de 31,17%, faţă de anul şcolar precedent, însă reprezentanţii IPJ Arad ne-au declarat că totuşi „nu putem vorbi despre un fenomen”.
Chiar dacă nu este considerat încă un fenomen statistica este destul de îngrijorătoare. În anul școlar 2010/2011, în unitățile de învățământ și în zona adiacentă au fost comise 62 de infracțiuni, dintre care 60 în școli. Față de anul școlar precedent au fost comise cu 10 infracțiuni mai multe. Cele 62 de infracțiuni au fost comise de 37 de autori, dintre aceștia 24 fiind elevi și 5 fiind profesori. Victimele celor 62 de infracțiuni, 45 la număr au fost elevi (41) și profesori (4). „Paleta infracțiunilor diferă de la furturi, amenințări și șantaj la loviri sau alte violențe, distrugere, tâlhărie și raport sexual cu un minor.
Furturile pe primul loc
Ponderea infracțiunilor comise în școli o reprezintă furturile cu 40,32%, ceea ce impune ca structurile de poliție locală și factorii de decizie din unitățile de învățământ și Inspectoratul Școlar Județean Arad să solicite organelor administrației publice locale includerea în bugetele locale a fondurilor destinate asigurării pazei și protecției unităților de învățământ preuniversitar , se arată în raport. Pe locul doi se află loviri și alte violențe cu un procent de 33,87% din totalul infracțiunilor.
Dosare penale
„Din cele 21 de dosare penale înregistrate pentru infracțiunile de loviri și alte violențe, 66,7% s-au soluționat cu neînceperea urmăririi penale după ce părțile s-au împăcat. Un procent de 19% s-a finalizat cu scoaterea de sub urmărire penală, fapta săvârșită neprezentând pericol social. Începerea urmăririi penale, respectiv trimiterea în judecată s-a propus de către organul de poliție judiciară într-un procent de 14% din totalul dosarelor penale înregistrate , se arată în informarea întocmită de IPJ Arad.
Furturi cu autori necunoscuți
Majoritatea furturilor comise în școli sunt cu autor necunoscut, însă din totalul de furturi înregistrate cu autori necunoscuți, respectiv 3 infracțiuni, finalitatea dosarelor se prezintă astfel: 2 soluții de scoatere de sub urmărire penală (faptele săvârșite neprezentând pericol social) și o soluție de începere a urmăririi penale. IPJ Arad precizează în informarea trimisă către Instituția Prefectului că restul de dosare penale înregistrate pentru infracțiunea de furt sunt cu autori necunoscuți, fiind în continuare în atenția organelor de poliție.
Nu este un fenomen
Reprezentanții IPJ Arad ne-au declarat vis-a-vis de această informare că „noi ne raportăm la numărul de infracțiuni când facem analizele și nu la procentaj și am constatat că în școli infracțiunile nu reprezintă un fenomen. Şi totuşi recomandă paza…
Citiți principiile noastre de moderare aici!