USR și-a schimbat conducerea centrală, iar Adrian Wiener, deputat USR de Arad, face parte din Biroul Politic Național. Wiener a transmis, printr-un comiunicat de presă, că „USR are o responsabilitate nu doar față de membrii săi, ci și față de oameni”.
„Am creat așteptări, speranțele multora s-au legat de USR. Există o nevoie uriașă de reformă și modernizare – a instituțiilor, a serviciilor publice. Statul în ansamblu este capturat de o structură politică de monopol, toxică, care pare că s-a cățărat pe România. În același timp România trece printr-o uriașă criză de încredere. Clasa politică este poate la minim istoric ca și credibilitate. Democrația din România este șchioapă, disfuncțională; o parte a presei este aservită, intoxicările și propaganda sunt constante. Există radicalizare și extremism poate la cote istorice după ’89. Da, e un moment de reașezare pentru USR. Ne-am construit o identitate, un set de mesaje. Avem angajamente asumate. Un contract social care ne responsabilizează. Avem datoria să reconstruim și să continuăm. Avem nevoie de resurse de echilibru și bună-credință. De punți și dialog”, argumentează Wiener.
În ceea ce privește mandatul Elenei Lasconi, deputatul arădean punctează: „Elena Lasconi și-a asumat această responsabilitate enormă: de a fi vocea noastră colectivă. A celor care ne dorim o țară bună cu oamenii săi; a celor care ne dorim instituții autonome, alegeri corecte, presă liberă, competență și onestitate în serviciul public. A celor care nu mai vrem să vedem portbagaje lacome, speciali și impostori. Vor urma alegeri cruciale pentru România viitorilor 4 ani, iar România are nevoie de această de această baricadă politică pe care doar USR o poate constitui”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!