ARAD. AUR Arad cere un control privind rapoartele de activitate ale aleșilor locali, dar și o reprezentativitate a satelor în Consiliile Locale. În cadrul unei conferințe susținute la sediul partidului, coordonatorul județean, Dan Artimon, a detaliat: „Am înaintat o solicitare Instituției Prefectului, dorind ca astfel să fie verificată îndeplinirea unor obligații ce țin de aleșii locali. În speță ne referim la rapoartele de activitate, a întâlnirilor periodice și obligatorii ale aleșilor cu cetățenii pe care îi reprezintă și care de aceea i-au votat, precum și existența declarațiilor anuale de interese și de avere ale aleșilor. Toți arădenii trebuie să se simtă și, mai ales, să fie eficient și efectiv reprezentați. Pentru că într-o democrație reală, aceasta este relația normală, firească și legală care trebuie să existe între ales și alegătorul său. De aceea, ca partid nou facem această solicitare. AUR Arad înțelege să reprezinte nu să se reprezinte așa cum actualele partide o fac de zeci de ani ignorând nevoile oamenilor, preocupate fiind doar de propriile interese”.
În ceea ce privește reprezentativitatea satelor, AUR Arad a explicat că potrivit Codului Administrativ „locuitorii satelor care nu au consilieri locali aleși în consiliile locale sunt reprezentați la ședințele consiliului local de un delegat sătesc. Delegatul sătesc este asimilat aleșilor locali”.
„Am solicitat ca în baza Legii Transparenței comunele să ne comunice dacă în componența Consiliului
Local al localității în cauză există delegat sau delegați sătești. În situația în care nu există, solicităm imperativ să se procedeze conform legii, la alegerea acestora”, a mai transmis Artimon.
La conferința de presă au fost prezenți și Teodor Parasca și Sebastian Pop, cei doi alăturându-se de curând AUR Arad. Ambii au punctat importanța politicii pe care o face AUR, mizând pe accentul pus în relația partid – alegător.
În următoarea perioadă AUR Arad va veni public cu prezentarea echipei de la conducerea organizației județene.
Trimite articolul
XRusine Dan Artimon! Rusine Radu Ghidau!
-
Scuzați-mă, sunt doar un idiot util.
-
Un idiot ai fost de când te știu la început ai vrut sa intri in politica dar ți-a fost frica de faraon și tia închis gura !
-
Idiot, da nu ma inscriu in AUR … Plus ca nu scriu sub anonimat ca lasii …
-
-
esti scuzat …
afara cu partide tradatori noi nu te vrem hai marsi cu aur partid pocitanie