Potrivit deputatului liberal arădean Glad Varga, vicepreședinte al Comisiei pentru antreprenoriat și turism și membru al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic, cererile pot fi depuse până pe 15 iulie.
„Până la 15 iulie 2024 se pot depune cereri de finanţare pentru DR-26 Înființarea sistemelor de irigații, intervenție finanțată cu fonduri din Planul Strategic 2023 – 2027. Pentru sesiunea în curs, alocarea financiară este de 102,42 milioane euro. Valoarea maximă a finanțării care se poate obține pentru înființarea sistemelor de irigații prin această măsură este de 500.000 euro/beneficiar, iar sprijinul public nerambursabil este de 65% din costurile eligibile”, a declarat Glad Varga, deputat PNL de Arad.
Acesta a ținut să precizeze că sunt eligibile investiții privind înființarea sistemelor locale de irigații la nivelul fermei, inclusiv montarea sistemelor de contorizare a apei, construcția sau modernizarea bazinelor de colectare și de stocare a apei de irigat, precum și investițiile care vor viza utilizarea apei recuperate ca sursă alternativă de alimentare cu apă.
Trimite articolul
XAti distrus tot din 90 incoace ca acuma sa va faceti reclama cum ca cine sunteți voi si ce mari brânze rezolvați. Voi si cu sleahta ue. O sa ruleze filmul io-țion-ping adică io-poporul restul voi după votare.
-
no da-i pace, astia sunt in stare si sa ne promita ca o sa ninga in august, in Arad. Ce fain, ca nu mai trebuie sa-i faci $%^&*( , poti sa le spui politicieni direct.
dupa dec.89 multe sisteme de irigatii au fost furate sau distruse pe motiv ca erau vezi doamne facute de ”comunisti” Na acu e ”bine” fara ele!