Bugetul pentru 2024 este în dezbatere parlamentară. Una dintre prioritățile stabilite este educația, care va beneficia de peste 74 de miliarde de lei, echivalentul a 4,3 la sută din PIB, o creștere de 56% față de execuția din 2023, anunţă deputatul PNL Sergiu Bîlcea. Creșterea bugetului va susține salariile majorate ale personalului din învățământ, plata burselor pentru elevi și studenți și investițiile prin PNRR pentru dotarea școlilor, digitalizare, formarea cadrelor didactice, microbuze pentru elevi, campusuri pentru învățământ dual.
„Investițiile din fonduri europene în infrastructura pentru educație sunt impresionante. La Arad, de exemplu, Universitatea Aurel Vlaicu a câștigat o finanțare prin PNRR pentru campusul de învățământ dual în valoare de 30 milioane de euro. De asemenea, o parte semnificativă din fondurile pentru digitalizare merg spre educație, pentru tehnică de predare modernă. Ne respectăm angajamentul față de profesori și continuăm majorarea salariilor începută în acest an. De la 1 ianuarie salariile în educație cresc cu 13 la sută, iar din 1 iunie cu diferența până la 20 la sută. În perioada 2023 – 2024, cadrele didactice beneficiază de o creștere salarială de aproximativ 50 la sută”, a declarat deputatul Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.
Trimite articolul
XO fi plin de ingineri in tara asta ,atunci cine o sa fie meseriasul de care e nevoie sa repare ceva ! Indienii ,arabii adusi in tara !!