ARAD. Deputatul PNL Sergiu Bîlcea anunţă că Aradul ar putea scăpa de maşinile poluante prin Programul Rabla Local. Pentru moment, programul se află în primă fază de implementare, fază în care, până în 28 aprilie, în program se înscriu primăriile. „Spre deosebire de celelalte programe Rabla, cei care casează mașini nu sunt obligați să cumpere altele noi. Cetățenii pot primi 3.000 de lei pentru mașini de 15 ani sau mai vechi, cu norma de poluare euro 3 sau mai mică. Fondurile vin de la Guvern în proporție de 80% și de la primării, 20%. Consider că este o oportunitate pentru toate localitățile să scape de o parte din vehiculele poluante, în special pentru orașele mari în care sunt multe mașini și avem o poluare mai mare. Ținta Aradului este să caseze 1.000 de mașini, sperăm să decurgă totul bine și să fie atins acest obiectiv”, a declarat deputatul Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.
Trimite articolul
XProgramul e doar un bla bla bla…
Intenția e buna, dar conditionarile il fac doar un program care să puncteze la imaginea politică.
Mai bine zicea ca incepe “Balcea local” …