STRASBOURG. Miercuri, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg a avut loc o dezbatere dedicată exclusiv României, dezbatere la care au participat Președintele României, eurodeputați români, dar și din celelalte state europene. Dezbaterea a atins puncte importante, însă s-a desfășurat respectând normele unui dialog constructiv și respectuos.
Vlad Botoș, eurodeputat USR, a participat la această dezbatere cu un punct de vedere solid care cerea garanții pentru democrația românească, redăm în continuare intervenția acestuia. „Mă simt onorat că președintele României se adresează Parlamentului European. România este vecină cu Ucraina și cu Republica Moldova, unde Rusia nu a încetat să-și exercite influența, este riverană a Mării Negre, unde războiul afectează toate statele din zonă și nu numai. De aceea este foarte important ca România să rămână o țară cu adevărat democratică, ancorată în valorile europene.
This is Europe! – Aceasta este Europa – tema dezbaterii noastre de astăzi, iar România este parte a Uniunii Europene de 17 ani și vedem în mod constant dezvoltarea și modernizarea țării noastre la care au contribuit semnificativ cele 90 miliarde euro, fonduri europene, dar și faptul că cetățenii români au acces la o piață unică, educația și cultura europeană, chiar dacă încă nu suntem pe deplin membrii ai Spațiului Schengen și aici ar trebui să apăsăm mai tare pedala accelerației.
România a demonstrat că are în ADN-ul său valorile pe care Uniunea le promovează. Chiar și atunci când politicienii români au luat decizii greșite, cetățenii au apărat cu înverșunare și apără încă valorile europene, democrația și statul de drept.
Iar Europa înseamnă stat de drept. Și această formulă are o greutate teribilă în viețile fiecăruia dintre noi. Avem toți un set de reguli și nimeni, oricât de înaltă i-ar fi funcția, nu e mai presus de regulile acestea.
Și, dacă tot vorbim de reguli, poate că n-ar strica să ne aducem toți aminte că regulile sunt reguli și când vine vorba despre alegeri. Iar încredere fiecărui cetățean european în instituțiile de la Bruxelles sau Strasbourg va fi cu atât mai mare cu cât reușim să le explicăm transparent, pas cu pas, nu doar ce pot face ei pentru Europa, ci ce face în fiecare zi Europa pentru ei și asta nu o vom putea face dacă dezbaterea în România se încearcă a fi mutată în altă parte odată cu alegerile europene din acest an.
Trebuie să construim o Românie modernă, domnule președinte, cu toții, iar pentru asta trebuie să fim ancorați cu adevărat în dezbaterile europene!”, a punctat Botoș.
Trimite articolul
XDomnul Botos iar nu va lasa hemoroizii in pace ?
Un mare “Fasssss…………….”. Ce ofera USR, AUR sau SOS diferit fata de actuala coalitie ? Nimic. Deci, nu ai pentru ce sa mergi la vot, ca sa legitimezi protipentada de politicieni actuali.
Usr a ajuns sa semene cu PSD-ul din epoca Dragnea. Un partid steril, condus de niște dobitoci care promovează ideologia progresist-neomarxista, iar asta s-a văzut foarte clar atunci când au mazilit-o pe Lasconi, pentru ca a îndrăznit sa spună public faptul ca a votat pentru familia formata dintr-un bărbat și o femeie, cum e și firesc pana la urma. Derula se comporta exact ca un comunist, probabil e valetul lui Soros. În orice caz, e rușinos ce se întâmplă acum în USR. Deși am votat în trecut usr cu toată încrederea, m-au dezamăgit complet
Lecturá de WC… mai niste poze cu Klaus si face colectie de selfiuri… om important nu glumá.