Luni, 20 noiembrie, Caravana „Patrioți în Europa” a celor de la AUR a ajuns la Arad. Caravana se dorește a fi o inițiativă „pentru a promova valorile naționale”. „Împreuna cu cei patru candidați la alegerile pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024: Ramona-Ioana Bruynseels, Mirela Irindea, Peter Costea și Avram Fitiu, am prezentat arădenilor lista completa a celor 42 de candidați cu care AUR este pregătit să meargă mai departe”, a punctat coordonatorul AUR Arad, Dan Artimon.
În prima parte a zilei, Caravana a fost la Nădlac lângă Biserica Evanghelică, iar apoi, la ora 15 s-a aflat în municipiul Arad în fața Bisericii Roșii.
„În Arad cât și la Nădlac, membrii partidului au mers împreună prin zone tranzitate ale orașelor cu obiectivul clar de a asculta cerințele și nevoile arădenilor, iar totodată pentru a lupta la împlinirea lor”, au mai transmis reprezentanții AUR.
Trimite articolul
XNU votez AUR – clar!
nici PSD nici USR
-
Idi0ti vor fi multi care îi vor vota pe ăștia și pe bovina de la sos! Bine nici cu (fostul) sindicalistul surugiu de la miliție cu al lui partid nu mi-e rușine!
Hihihi ce-mi vad ochii? O patrioata de aur din primul rand a umblat in anii trecuti cu pozele patriotilor Ponta, Dragnea si Ciolacu! Acum o tine pe a lui Simion! AUR aduce cu adevarat oameni noi în politica!
MAI BINE MERGETI VOI IN RUSIA !
Rusine Dan Artimon! Rusine Radu Ghidau!
Clar o sa va voteze lumea daca umblati pe strada cu oameni platiti care nici macar nu is din Arad …
Asta inseamna sa fi destept …
Forța AUR!
Patrioti expirati care au trecut de la un partid la altul .Aur nu va fi la guvernare niciodată ,încearcă doar marea cu degetul.Ei profită de naivitatea românilor debusolați care sunt dezamăgiți de toată clasa politică care s-a perindat dea lungul vremii la guvernare.Acuma e perioada racolărilor si se face la kilogram nu contează calitatea respectivului.În spatele lui Șoșoaca apare mereu un ins intrat pe listele AUR si care este un interlop din Bihor condamnat cu suspendare pentru oarece delict.
Jos Falca si mafia din ARAD
NE VEDEM IN 2024