ARAD. „Majoritatea arborilor din Arad sun mutilați”, transmite consilierul local USR Arad, Dorian Curcanu. Alesul local face referire în mod special la modul în care se fac toaletările copacilor de pe domeniul public. „ S-ar spune că, având pe mână zeci de proiecte stufoase, în valoare de milioane de euro, pentru administrația arădeană toaletarea unor arbori este un fleac, un procedeu care ar trebui să iasă perfect realizat și cu ochii închiși, mai ales că spațiile verzi sunt atât de vitale pentru comunitate. Dar realitatea este una tragi-comică. În fiecare an se repetă aceeași problemă când vine vorba de întreținerea arborilor din Arad. În majoritatea cazurilor în care primăria a intervenit prin firmele contractate nu s-a făcut o întreținere corespunzătoare, ci un adevărat masacru mutilând arborii. Doar o minte bolnavă poate să considere normal felul în care arată arborii din Arad după lucrările de întreținere realizate de administrație. Conform Ghidului de bună practică pentru administrarea spațiilor verzi, există trei tipuri de tăieri a arborilor: de formare, de întreținere și de regenerare. Probabil au încercat o întreținere regenerativă, dar care a fost făcută prea sever, prea în bătaie de joc, învelișul foliar a fost redus spre zero. Un arbore nu poate fi redus în halul acesta dintr-o singură tăiere”, explică Dorian Curcanu.
În continuare, consilierul local se întreabă de ce administrația nu reacționează: „Primăria Arad nu vede asta? Nu are specialiști care să o îndrume? Pur și simplu acest tip de intervenție brutală creează un stres fiziologic arborilor putând duce chiar la moartea lor”.
Vorbind despre tăierea regenerativă, D. Curcanu transmite: „Tehnic vorbind, o tăiere regenerativă, în general, se aplică doar arborilor foioși, nu la toți arborii și ar trebui realizată în etape succesive pe o durată de 4-5 ani, după un program stabilit cu specialiștii. Ghidului de bună practică pentru administrarea spațiilor verzi spune clar: un arbore este capabil să se dezvolte adecvat în condițiile unei reduceri a învelișului foliar de până la 30% cauzate de pierderi naturale, de dezastre din viața de zi cu zi sau de tăieri incorect aplicate”.
În concluzie, Dorian Curcanu subliniază că în urma unei discuții cu specialiștii recomandarea ar fi „aplicarea unui tratament diferit pentru fiecare specie în parte, însă administrația a trecut peste acest aspect important și toți arborii au suferit același tratament exagerat de întreținere”. „Firmele care se ocupă de lucrări parcă lucrează la <metru cub> de lemn tăiat. Și aici se naște întrebarea <Primăria Arad chiar nu are specialiști care să o îndrume în aceste aspecte?>. Ce se întâmplă în Arad este noaptea minții, e inacceptabil și este o abordare total greșită din punct de vedere tehnic, aceste toaletări haotice riscând să ducă o mulțime de arbori în starea de fi irecuperabili și cel mai probabil la pierderea majoră a arborilor din oraș”, concluzionează D. Curcanu.
Trimite articolul
XNuma Veverita din frunce de la Dvs. nu o toaleteaza nimeni …
Mă da priceput este papagalul ăsta in toate domeniile. Este specializat in toate si nimic
Nenea ăsta o fi un fel de specialist sau e doar la dat cu părerea? Doar atâta demonstrează.
Alea nu-s toaletări, sa vadă cum s-au măcelărit 2 nuci pe Steagului si-si vor schimba opinia.
Dacă autorii ar fi manichiuristi ar tăia unghiile de la umăr!
Acestea nu sunt toaletari ,ci ciuntiri, si-au batut joc de frumosii tei ai Aradului…Dor ne-o fi sa mai simtim mirosul florilor de tei! Eventual daca vom merge la TM…apropo, de ce la TM nu-si bat joc de pomi ,ci doar aceasta sleahta PDLista care ne-a dus Aradul in coada vestului? Asa-i cand ai multi boi care ii tot voteaza..
Ar trebui ‘toaletati’ numai cei care deranjaza cladiri sau utilitati, sau care prezinta pericol de rupere.
Cum vor locatarii asa se face.
Trebuie oferit ceva pentru votul acordat.
Exista multe dezavantaje in urma unui copac : lipasa loc de parcare, lucru mult din cauza frunzelor, etc
Un copac ciuntit are 50% sanse de a se usca, deci locul aferent copacului se poate folosi pentru alte scopuri mai importante.
Si ne mai miram de atatea calamitati??? Tot distruge omul si apoi se plange ca are o viata de rahat si da vina pe politicieni .
Adevăratul masacru este existența malformațiilor genetice, numite USR.