„În timp ce PSD și PNL finanțează sinecuriști, sistemul de cercetare din România e subfinanțat și prost organizat. Țara noastră este pe ultimul loc din UE la indicele european al inovării, iar reforma cercetării din PNRR este întârziată”, a transmis tranșant consilierul local USR Arad, Dorian Curcanu. Acesta a precizat că „în timp ce românii se luptă pentru supraviețuire cu prețurile din ce în ce mai crescute, PSD și PNL vor împrumuta anul acesta 100 de miliarde de lei ca să finanțeze gaura de la buget, din care susțin anual ministere și agenții inutile, care doar <papă> banii statului. Posturi plătite gras, cu rezultate zero, cu cabinete, mașini și pensii speciale”.
Concret, consilierul Curcanu face referire la Academiei Oamenilor de Știință din România (AOSR), pe care o caracterizează ca fiind o „sinecură în care se adăpostesc și primesc bani de la bugetul de stat foști lideri politici, securiști, condamnați penal – printre care Ion Iliescu, Anghel Stanciu, Dan Zamfirescu și alții”. „USR a redepus un proiect de lege pentru desființarea Academiei Oamenilor de Știință din România (AOSR). Practic, pentru o investiție cu adevărat utilă, din banii alocați pentru AOSR (10 milioane de lei anual) se poate asigura masă caldă la școală pentru peste 650.000 de copii, sau se pot asigura resurse pentru a ține la școală 1.456 de copii sărăci. De altfel, se pot asigura servicii complete pentru trei paturi într-un spital nou construit sau se pot planta 155 hectare de pădure. Pe lângă Academie, lista instituțiilor mâncătoare de bani publici având zero rezultate mai include Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului – 2 milioane de lei bani risipiți anual, Institutul Român pentru Drepturile Omului cu un buget anual de aproape 3 milioane de lei și Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 – tot 3 milioane de lei risipite în fiecare an”, punctează Dorian Curcanu.
În final, consilierul local face un nou apel pentru ca „falsele academii să fie desființate, iar cercetarea adevărată să fie susținută”.
Trimite articolul
Xpleaca mai om bun daca ai demnitate..baiat de pregatit mici ce esti
Opriti pe dracu’: cîti bani ati cheltuit cu präpädirea Pietei Catedralei. Nu stiu daca ati votat pentru dar nici vocali n-ati fost impotrivä!
Mergi băiete și te tunde