ARAD. Un proiect de hotărâre pentru pensionarii arădeni, mai exact pentru ca facilitatea de a călători gratuit să se aplice unei categorii cât mai largi de vârstnici, este inițiat de consilierul local Dorian Curcanu (USR).
„Pentru a veni în ajutorul uneia dintre cele mai afectate categorii sociale din punct de vedere economic, am depus un proiect de hotărâre de consiliu local care prevede creșterea pragului pentru gratuitate a serviciilor de transport public pentru pensionarii cu vârsta de sub 70 ani, de la 1.200 de lei la 1.500 de lei. Am venit cu această propunere de proiect pentru a ameliora povara financiară a pensionarilor arădeni în contextul economic actual al României, în care rata inflației a fost de aproximativ 15%. Pensionarii sunt obligați să scoată din buzunar sume mult mai mari pentru alimente, energie sau utilități, deoarece toate acestea au suferit o creștere exponențială în ultimul an, adăugându-se și obligația de a plăti transportul în comun dacă veniturile lor sunt mai mari decât 1.200 de lei pe lună”, spune Dorian Curcanu.
Consilierul local subliniază că „Hotărârea de Consiliu Local nr. 12 din 2019 care prevede această măsură, prevede ca doar pensionarii cu vârsta sub 70 de ani, cu venituri mai mici de 1.200 lei lunar, să beneficieze de gratuitate la transportul în comun, iar cei cu venituri de peste 1.200 lei să beneficieze doar de 50% reducere la serviciile CTP”.
În acest context, noul proiect de hotărâre prevede „creșterea pragului de la 1.200 lei la 1.500 lei, deoarece punctul de pensie din momentul hotărârii inițiale a crescut de la 1.100 lei la 1.586, iar rata inflației cumulată din 2019 până în 2023 este de aproximativ 23%”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!