USR cere explicații privind rezultatele la examenul de bacalaureat. Dorian Curcanu, consilier local USR Arad, a transmis că „USR a convocat reprezentanții Ministerului Educației la Comisia pentru învățământ din Senat pentru a da explicații privind suspiciunile de fraudă la bacalaureat”. Curcanu subliniază că „deși probele par să devină din ce în ce mai banale, din punctul unora de vedere, rezultatele examenelor de bacalaureat ne arată în mod clar eșecul pe care guvernanții PNL-PSD l-au tras după ei în sistemul de învățământ românesc. Analizele făcute anual strict pe rata de promovare a înscrișilor în BAC arată o cifră de peste 50% în ceea ce privește promovabilitatea, însă cruda realitate este că doar 42% dintre copiii care au început clasa I în 2011 au ajuns să treacă examenul de bacalaureat din 2023”.
În ceea ce privește guvernarea PSD-PNL, Dorian Curcanu este de părere că „n-a făcut nimic altceva decât să buimăcească mai tare pe elevi, cu schimbări experimentale de programe, dar fără implementări concrete care să-i ajute cu adevărat pe aceștia”.
Pe de altă parte, Curcanu consideră că „vinovat de eșec este și președintele Iohannis care, după ce a lansat cu fast programul România Educată, a cauționat adoptarea unor legi ale Educației care nu oferă soluții reale pentru a reduce abandonul școlar, protejează industria meditațiilor și încurajează plagiatorii și impostura academică”.
„În ceea ce privește educația, per ansamblu, totul este un cerc vicios: posibilitățile reduse a unor copii să ajungă la școli (în special în mediul rural); nemulțumirile profesorilor legate de salarizare, care duc la lipsa completă de implicare pentru binele elevilor, dar și gradul de pregătire necorespunzător la unii dintre ei; destituirea de către PSD a școlilor profesionale – toate acestea dar și multe altele, contribuie an de an la degradarea sistemului de învățământ românesc”, concluzionează Dorian Curcanu.
Trimite articolul
XCat ati fost la guvernare, ati fost catastrofa, acum ,va dati competenti,de pe tusa!
dar, ,la userici a inceput campania electorala si vor sa-i prosteasca ,iar,pe romani sa-i voteze iar, desi au fost execrabili cat au fost la guvernare..IPOCRIZIE, ce mai,…
Voi ce ați făcut la guvernare?
Cine este acest Dorian ca sa ne spuna noua cum e realitatea?
Il cunosc din liceu cand era elev la Liceul Baptist din Arad.
Intr-unul dintre ani a ramas corigent la o limba straina. Ce fel de om e mama lui, cadru didactic, de a permis sa ii ramana copilul corigent si nu a fost responsabila ?
Acest Dorian cred ca nu a citit o carte in toata viata lui, un vai de capul lui.
Rusine USR pentru ca permiti asemenea oameni in partid! -1 vot de la mine!