Tăierile ilegale de păduri ar putea fi stopate prin înființarea unei Direcții de Investigare a Infracţiunilor de Mediu, măsură propusă de USR printr-un proiect de lege.
„Într-o Românie în care se strigă în gura mare, în diverse discursuri politice, de importanța păstrării mediului într-un mod sănătos, sub ochii acelorași politicieni care țin morala se fură mii și mii de camioane de lemne tăiate ilegal, dezgolind pădurile de care avem nevoie în mod vital. Datele arată că în anul 2019, parchetele au fost sesizate cu 24.934 de cauze având ca obiect infracțiuni silvice. Din toate acestea, puțin peste 5.000 au fost soluționate (nu în toate cazurile sfârșind-se cu condamnări). Indignați de corupția silvică dusă la cote maxime și lipsa de respect pentru mediu a politicii naționale, USR a depus un proiect legislativ privind înființarea și organizarea unei Direcţii de Investigare a Infracţiunilor de Mediu. Este vorba de o structură autonomă, în cadrul Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracţiunilor silvice, care ar putea avea până la 195 de procurori care să acopere cazurile de infracționalitate de mediu din toate județele”, explică Dorian Curcanu, consilier local USR Arad.
Potrivit alesului local, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Mediu se va ocupa „nu doar de investigarea infracțiunilor silvice, dar și a altor infracțiuni de mediu, precum infracțiunile de arderi ilegale de deșeuri, importul ilegal de deșeuri, vânătoarea fără permis de vânătoare, evacuarea în ape de deșeuri sau ape uzate etc”.
Dorian Curcanu subliniază că un proiect similar a fost depus și în 2020 dar s-a lovit de refuz, însă acum „sperăm ca această inițiativă să primească votul politic necesar, fiind un demers pentru sănătatea tuturor cetățenilor din această țară”.
Trimite articolul
XCam tarziu, as zice domnilor. Urmeaza sa vedem si fapte.
-
Cine-i aratarea asta?
Fraiere, ti l-a contrasemnat padurarul-primarel??