Declarația europarlamentarului vine în contextul dezbaterii rezoluției privind parcursul Moldovei către UE, rezoluție pentru care Falcă a fost co-autor.
„Finalizarea acestui proces va valida în mod definitiv aspirațiile europene ale majorității populației moldovene care susține activ și hotărât acest demers. Vreau, însă, să subliniez un lucru: cu sau fără invazia criminală a Rusiei, locul Moldovei, este în Europa. Într-o lume ideală, URSS sau nazismul nu ar fi existat. Dar, studiind istoria Moldovei, cultura ei, aspirațiile ei de secole, vedem că tragediile istorice care au trecut peste Moldova nu au reușit să anihileze această realitate: locul Moldovei, legitim, istoric, peren, a fost și este în Europa! Ce dovadă mai mare decât susținerea, după decenii de dictatură stalinistă, pe care populația Moldovei o arată față de UE? Prin votul nostru avem nu doar datoria, ci avem obligația de a ajuta Moldova să revină acasă, în Europa, acolo unde a fost locul ei legitim și natural din totdeauna”, a declarat europarlamentarul arădean.
Trimite articolul
Xzau?
păi eu credeam ca locul R Moldova e in Romania dle eurodeputat
Falcă debitează numai minciuni și inepții
Jitza Falcă pleacă din Arad
Și locul tău e la pușcărie
Vine si groparul Aradului cu predica.
Și Falca a înviat!Butonul de declic a fost activat.
Buzu lasa vrajeala. Tu nu ești crișănean mai puțin arădean. Dute’nvârtindu-te de inge ai vinit- ura .
A fost intreb de cineva?! sau s-a trezit vorbind…
-
*intrebat
Noroc än presa locala, ne mai face o zi de greata ….
Cu ICR ul si cu cultura noutati, ceva don Doctor?
-
Don Doctor are mecla de Titus Steel….
Dupa cum locul teu este la Jilava…..pentru multi ani!
Tampenii , are ceva terenuri si pe acolo si nu stie cum sa le creasca valoarea , asa ca hai sa bagam Moldova in UE. Asta se reprezinta pe el acolo nu interesele romanillor.