Farago Peter, deputat și președintele UDMR Arad, a vorbit despre primele cinci puncte aflate în programul de guvernare propus de UDMR. Farago Peter a subliniat importanța politicilor pentru familii și comunitățile locale.
„Sprijinim mamele și copiii. Reducerea contribuției la asigurările de sănătate ar trebui să crească proporțional cu numărul de copii. Spre exmeplu, o mamă care crește trei copii ar trebui să plătească o contribuție CASS de doar 5% în loc de 10%.
În al doilea rând, ne dorim să putem ajuta mai mult familiile. Concret trebuie să ajutăm mamele să revină pe piața muncii. Programul prin care se susține construirea de creșe trebuie continuat, iar munca la distanță, angajarea part-time și programul flexibil de muncă trebuie susținute. Trebuie acordate subvenții nerambursabile părinților care doresc să înceapă o afacere și trebuie eliminată impozitarea muncii pentru părinții care revin, cu program redus, în câmpul muncii”, a explicat Farago Peter.
În ceea ce privește comunitățile locale, președintele UDMR Arad a precizat că „trebuie să oprim dezvoltarea inegală a țării!” Punctual, Farago Peter arată că „până în 2035 fiecare localitate din țară trebuie să aibă servicii medicale, apă curentă, canalizare, drumuri asfaltate și internet. De asemenea, trebuie ca statul să construiască cât mai multe locuințe pentru câți mai mulți cetățeni. Trebuie să asigurăm locuințe de calitate și accesibile atât pentru familiile cu copii, cât și pentru tinerii la început de carieră și persoanele cu venituri reduse. De aceea, în următorii 10 ani autoritățile locale ar trebui să construiască 100 de mii de locuințe care să poată fi date în chirie”.
În ceea ce privește învățământul, Farago Peter – deputat UDMR Arad, subliniază: „Ne dorim ca școala să redevină școală, nu o uzină. Așadar, un program săptămânal de 30 de ore ar fi suficient! Bacalaureatul echitabil trebuie să fie diferențiat. Trebuie să luăm în considerare că elevii adolescenți sunt suprasolicitați. În medie, petrec 36 de ore pe săptămână la școală, la care se adaugă cel puțin 2 ore zilnic pentru teme. Astfel, la doar 14 ani, petrec mai mult timp la școală decât adulții la locul de muncă”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!