„Bugetul Aradului este în valoare de 186,9 milioane de euro, un pic mai mare decât anul trecut, când a fost de 174 milioane de euro.
Principala sursă de venit o reprezintă cotele defalcate din impozitul pe venit (37%), urmată de veniturile proprii (25%), subvenții de la bugetul de stat (16%), fonduri europene (12%) și sume defalcate din TVA (10%). Cea mai mare pondere a bugetului merge spre investiții, 56%”, a declarat Lazăr Faur.
Acesta a mai spus că accentul va fi pus pe finalizarea proiectelor începute, fiind amintite podul de pe strada Andrei Șaguna, reabilitare blocurilor sau renovarea colegiului Elena Ghiba Birta. Printre lucrările noi care vor începe au fost amintite înlocuirea pavajului pe Bulevardul Revoluției și lucrările conexe, intervenții la stadion pentru gazon și remediere problemelor, hală nouă în Piața Obor. Pe lângă cofinanțarea proiectelor obținute din fonduri europene (PNRR), au fost alocate fonduri pentru documentațiile necesare unor proiecte noi. Prioritatea o reprezintă Cetatea Aradului, pentru care va avea loc o cu ADR Vest.
„Refacerea Falezei Mureșului și a parcurilor Mihai Eminescu și Torok Zsolt, documentații pentru trei noi parcări în centru, parcare etajată Piața Catedralei, parcarea subterană de care se vorbește de mulți ani și subtraversarea în spatele Teatrului pe care vrem să o finanțăm prin POR sunt alte proiecte pentru care vom realiza documentații”, a mai spus Lazăr Faur.
Trimite articolul
XParcare in Pta Catedralei! Care-i spilu!? Vine ala din Buzau turist la Arad, parcheaza acolo si …….. ce? Pana in centru oboseste de mers pe jos! Sau riveranii (care?) parcheaza acolo!? Adica clientii lu Tucudean!?
Investiții de umplut buzunarele clicii portocalii prin firmele de casă
… parcare etajată Piața Catedralei,…I-a scăpat cumva porumbelul domnului Faur?Păi din documentația pe care ne-au tot fluturat-o ani de zile despre REGENERAREA spațiului de la Vechea Catedrală nu se vedea nici un fel de parcare.nici nu avea loc!Iar acum,așa,dintr-odată,uite și parcarea.Cea despre care,tot de ani de zile,oamenii au avertizat că este miza principală pentru care se distruge Piața din fața Catedralei.Adică,interesul a zei,sute de mii de arădeni,sacrificat pentru al cui,oare?Domnul Bibarț,se pare că datirați o explicație!!!