ARAD. Medicamentele antitermice și antiinflamatoare sunt printre cele mai căutate în această perioadă. Multe farmacii au rafturile goale, iar arădenii sunt nevoiți să bată orașul în lung și-n lat în speranța că vor găsi medicamentele necesare. Totul se întâmplă deja de câteva săptămâni, atunci când virozele au explodat, cei mai afectați fiind copiii.
Parlamentarul arădean Adrian Wiener (USR) a făcut o analiză a acestei situații, publicând-o pe pagina sa de socializare.
„Suntem într-o criză a medicamentelor care tinde să devină ciclică și care are cauze multiple și necesită intervenții pe mai multe planuri”, a subliniat dr. Wiener. Medicul și deputatul USR Arad consideră că principala vină o are „politica de preț pentru medicamente, nerevizuită din 2009 – stabilirea unui preț de referință foarte mic, cel mai mic din Europa. Acest model economic de reglementare conduce la retragerea unor medicamente de pe piață, descurajarea producerii lor de către producătorii români sau reticență în ceea ce privește depunerea autorizațiilor de punere pe piață pentru moleculele noi sau așa numitul <export paralel> – livrările intracomunitare”.
Wiener mai spune că „la nivel mondial avem și o criză a materiilor prime pentru producerea medicamentelor și o creștere uriașă a costurilor acestora, pentru unele medicamente și de peste 300%.” În acest context ar exista chiar și spitale unde, așa cum indică deputatul arădean, „există deficiențe manageriale care duc la sincope ale procedurilor de achiziție și epuizarea stocurilor pentru medicamente esențiale”.
În final dr. Adrian Wiener mai atrage atenția și că „nu există un mecanism de reacție standardizat în cazul scăderii stocurilor sau notificări de discontinuitate temporară sau definitivă pentru anumite medicamente din parte deținătorilor autorizațiilor de punere pe piață”.
Trimite articolul
Xiete………… zau? faina concluzie dom, doctor
pai faceti 100 de euro flaconul de paracetamol si atunci o sa il gasim berechet in farmacii……….nu?
Mare gunoi e “doctorul” asta userist,apostol al genocidului prin vakseenare…
La salariile si pensiile din Romania care sunt rodul politicienilor romani ce preturi ati sugera domnule doctor , preturi occidentale ? Pai atunci sa ne aliniem si la nivelul de trai occidental . In treizeci de ani ati ingropat poporul roman in saracie si aveti tupeul sa vorbiti de preturi mici ?
asta e ordinarul caruia iam cerut sa salveze macar USR piata mare prin a da in judecata primaria ca nu respecta legea donatilor …Nimica nu a facut ca toate partidele de rahat din Arad…Acum vine cum ca din cauza preturilor nu se gasesc medicamentele ??? Bai desteptule vino sa vezi ca nici in Germania nu e mai scump paracetamolul ca in Romania doar ca salarile sunt cu mult mai diferite !! Rusine sa iti fie!!
La salariul de senator clar ca prețurile sunt mici. Și mai e și medic….