„Guvernul PSD – PNL dovedește că sănătatea nu reprezintă o prioritate”, transmite la început de an Ionel Ciupe, președintele Partidului Republican Arad. Ciupe subliniază că „într-o țară în care avem un deficit anual de medici de 1.231, să închizi ochii la faptul că mii de medici specialiști riscă să rămână șomeri arată cinismul și incompetența celor care ar trebui să se ocupe de sistemul sanitar”. În fapt, Ionel Ciupe se referă la faptul că „de la sfârșitul acestei luni vom avea 4.500 de medici specialiști care au toate șansele sa rămână șomeri sau sa plece din tara. Asta în condițiile în care se solicită peste 6 mii de angajări în structurile spitalicești din țară. Asta în timp ce sunt județe care nu au nici măcar un medic la o mie de locuitori. Pe de alta parte vedem pacienți plimbați intre spitale pentru ca nu sunt medici”.
„Asta e România reală, o Românie pe care PSD, PNL, Marcel Ciolacu, Alexandru Rafila și chiar Iohannis nu o văd. Pe de altă parte, numărul de bugetari a crescut cu peste 5.800 în noiembrie și este cu 16.500 peste nivelul din decembrie 2022. În mandatul lui Ciolacu, numărul de posturi a urcat cu 11.521. Peste 16.000 de noi bugetari au apărut numai în anul 2023, an în care ni s-a spus că se vor reduce cheltuielile de la bugetul de stat! Sunt peste 16.000 de noi posturi create pentru diversele sinecuri, pentru oamenii care au trebuit să fie remunerați de către partidele de la guvernare. Prin aceste peste 16.000 de posturi cheltuielile bugetare au crescut, nu au scăzut! Într-o situație de criză economică, în loc să facă economii, Guvernul PSD-PNL a crescut cheltuielile cu personalul. Iar lucrurile nu se opresc aici. Guvernul Ciolacu se dovedește a fi unul dăunător pentru economia României. În doar 6 luni de guvernare, Ciolacu a crescut numărul posturilor în instituțiile publice cu 11.521! Asta înseamnă o medie lunară de 1.920 posturi, cea mai ridicată pentru un guvern începând cel puțin din 2017. Acest lucru în condițiile în care avem cel mai mare număr de bugetari din Uniunea Europeană. Prioritatea numărul 1 a acestui Guvern nu o reprezintă problemele românilor, ci sinecurile proprii”, a transmis Ionel Ciupe.
Trimite articolul
XMare dreptate ai,Ionele,din pacate Romania e condusa de acesti nepriceputi!
Anul asta romanii se vor trezi si vor vota cu patriotii!
Ciolacu si Ciuca,Tusea si Junghiu sau Pacala si Tandala!
Europa ofera atat se multe posturi pentru medici specialisti pe toate specializarile,noi ii avem dar nu le dam sansa sa profezeze, mereu Romania, ironia sortii
D-le Ciupe, se fac angajari cat de mai poate,in inainte de alegeri :))
Dragul de Ciupe, s-a trezit băgat în seamă. Fiecare propoziție a lui reprezintă câte o fractură de logică. Până să apară aici, doar prietenii și familia sufereau din cauza inepțiilor debitate. Păi, Ionele mamă, ia-ți pilulele și treci la somn, că e grav deja. Sau poate ne explici ce e cu datele astea copy-paste pe care nu le prea înțelegi.