ARAD. Noul pod peste Mureş, care se construieşte în capătul străzii Andrei Şaguna spre cartierul Aradul Nou, a ajuns la un procentaj de realizare de 25 la sută. În cadrul unei conferinţe de presă organizată de deputatul PNL Sergiu Bîlcea şi viceprimarul Aradului Lazăr Faur chiar pe şantier, s-a vorbit despre cum avansează lucrarea, dar au fost lansate şi promisiuni referitoare la finalizarea podului. „Este o lucrare complexă și costisitoare. Lucrările au avansat, în acest moment stadiul fizic al lucrărilor este undeva la 25 – 30 la sută. Aici ritmul va crește în perioada următoare. Insistăm pentru finalizarea lucrării în acest an, asigurăm tot suportul financiar și logistic”, a declarat viceprimarul Lazăr Faur.
Reprezentantul constructorului, prezent şi el la această conferinţă, a spus că, până în prezent, s-au turnat aproximativ 15.000 de metri cubi de beton şi s-au folosit aproximativ 2.000 de tone de fier beton pentru ce s-a lucrat până acum. „Ne gândim să lucrăm şi pe timp de noapte. Ne-am propus ca lucrarea să fie finalizată până la sfârşitul acestui an şi vrem să ne ţinem de cuvânt”, a spus reprezentantul constructorului.
La rândul său, deputatul Sergiu Bîlcea a declarat că „este un proiect la care s-a muncit foarte mult, demarat în 2017, cu finanțare obținută în 2019. Avem cinci mari investiții care vor schimba Aradul în perioada următoare iar aceasta este una dintre ele. Mai avem centura de sud-est realizată de Consiliul Județean, drumul expres Arad – Oradea, complexul Matern – Pediatrie și calea ferată Arad – Timișoara – Caransebeș”.
Trimite articolul
XA început campania electorală, finalizați dracului lucrarea și gata. Unii văd că plantează pomi cu eticheta partidului și a organizației din care face parte plantatorul…
-
Aveti perfecta dreptate A INCEPUT CAMPANIA ELECTORALA d-nul viceprimar Faur ma duce cu gandul la vremurile trecute in care anumiti conducatori se pricepeau la TOATE dar de fapt nu se pricepeau la nimic …)))))))))
Ce r***t a cautat Bilciu acolo? In cacalitate de ce?
Ce cauta intrușii in poză?
-
toti sunt intrusi, dar aia cu poseta reprezinta imaginea aradului: o comuna
As fi inteles sa vina doar constructorul sa se laude cu stadiul lucrarilor,nu si politrucii care nu fac nimic si dau doar din gura. In fond acest Lazar nu isi face decat datoria,pentru asta e platit,nu ca sa se dea in stamba cu alta jivina politica, Regret ca in trecut am votat asemenea specimene,dar promit sa nu se mai repete,si indemn si alti cetateni sa nu mai cada in capcana lor.
anul viitor votez cu trandafirii rosii! sa mai fie si alta culoare de partid cu sanse reale.
Și pe malul celalalt? Nimic? De ce sint toate pozele de pe un mal?
Asta se numește 25%?
-
Nu ai văzut și schela cum arată ??? Așa și lucrare.
2 ratați politic promovați de botoxatul si geani.Se bagă în toate,doar,doar vor crește in sondaje.
Nu v-am mai vazut pe la stadion la UTA facand poze in ultima vreme … S-a intamplat ceva ? Nu mai iubiti echipa fanion a Aradului?
Pe malul celalalt, se ard zilnic gunoaie, tot felul de deseuri chiar langa podul de peste Tiganca pe strada economului. Mergeti acolo numai ca sa vedeti, nu stati sa va laudati doar pe malul drept.
-
Are dreptate, se vede de pe pista de biciclisti cum fumega pe acolo, aproape in fiecare seara.