Guvernul a adoptat joi, 13 iulie, un proiect de lege privind extinderea aplicării Ordinului de Protecție şi pentru situațiile în care între victimă şi agresor nu există o relație de familie sau asimilată acesteia. Este un proiect de lege inițiat si coordonat de secretarul de stat arădean Mihai Paşca şi asumat de actuala coaliţie de guvernare. El va oferi cadrul legal pentru profesionişti – politişti, avocaţi, magistraţi, pentru a preveni fapte iminente de violenţă sau a proteja victimele unor astfel de fapte pentru a nu mai fi expuse agresiunilor.
După momentul adoptării proiectului, Paşca a declarat următoarele: „Ideea Proiectului de lege despre care discutăm astăzi este una care a plecat de la două principii foarte simple. În primul rând, acela că Statul Român datorează tuturor cetățenilor săi același grad de protecție în fața unei amenințări. Și asta indiferent de natura relației dintre victimă și agresor. Al doilea principiu este cel că atunci când avem deja la dispoziție un mecanism care funcționează, care și-a dovedit eficiența în practică, iar acea eficiență se traduce în vieți salvate și traume evitate, nu există justificare pentru a nu îl folosi pentru orice persoană aflată într-o situație de nevoie. În România, preocuparea pentru fenomenul infracțiunilor săvârșite cu violență, preocuparea pentru victimele și pentru categoriile vulnerabile a crescut în ultimii ani și asta dovedește că progresăm ca și societate. Mai mult, înțelegem că avem obligația să acționăm preventiv și nu doar în momentul de după tragedie, când tot ce mai putem face e sa constatăm și să pedepsim. Acțiunea preventivă într-o situație de pericol înseamnă vieți salvate, înseamnă traume evitate sau diminuate, înseamnă recâștigarea demnității pentru unii dintre semenii noștri. Și, de ce nu, înseamnă creșterea gradului de încredere a cetățeanului în mecanismele statului și a respectului pentru autorități și pentru acțiunea lor. Nu poate exista o explicație rezonabilă pentru care statul prin autoritățile sale nu oferă cetățenilor săi protecție în fața unei potențiale sau iminente agresiuni, asta deși instrumentul este la îndemână. Este o situație absurdă care trebuie să se schimbe. Violența este violență, iar gradul de apropiere sau istoricul, existent sau nu, al unei relații sociale, nu pot fi piedici când discutăm despre dreptul la viață, la integritate fizică sau psiho-emoțională. Ordinul de Protecţie va ieşi astfel din perimetrul familiei, al violenţei domestice, oferind o protecţie generală, aşa cum am propus la demararea acestei iniţiative”.
Trimite articolul
XVotam Petrica Pasca!