Investițiile în drumuri reprezintă cea mai mare parte a bugetului CJA, a anunțat vicepreședintele Răzvan Cadar în cadrul unei conferințe de presă la sediul PNL.
„O mare parte din proiectul județului merge spre infrastructură. Proiectul ambițios de refacere a drumului a început cu mai mult timp în urmă, astăzi putem spune că avem 750 km de drumuri județene reabilitate sau în lucru. Probabil cel mai important drum este drumul expres Arad – Oradea, care face legătura cu autostrada Arad – Timișoara și în viitor cu autostrada Transilvania. De asemenea, avem în construcție mai multe tronsoane de drum. Lucrăm pe tronsonul Socodor – Nădab unde sunt câteva probleme care trebuie rezolvate, pe Sânmartin – Socodor, sperăm să terminăm și să recepționăm lucrările anul acesta. Prin programul Anghel Saligny avem cele trei drumuri, Dieci-Dezna, limită Jud. Timiș-Lipova și Mâsca-Măderat-Arăneag, sperăm avem asfalt anul acesta și să fie gata anul viitor. Și, desigur, drumurile din nordul județului, proiectul strategic prin ADR Vest: Șepreuș-Cermei; Cermei-Vasile Goldiș-Beliu; Cermei-Berechiu-limită de județ spre Bihor; DN 79-Mișca-Vânători-Apateu-Berechiu. Pentru întreținerea drumurilor am alocat aproximativ 50 de milioane de lei”, a spus Răzvan Cadar. Pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile privind reabilitarea și modernizarea drumurilor județene s-a alocat suma de 203 milioane de lei, din care 14 milioane reprezintă contribuția proprie restul fiind finanțare externă și contribuție guvernamentală, din bugetul de stat.
Vicepreședintele CJA a vorbit și despre investiții în Aeroportul Arad, care cuprinde o gamă largă de zboruri în afară de cele destinate pasagerilor, printre care zboruri Cargo și chiar zboruri ale NATO. Aproximativ 10 milioane de euro este valoarea unor investiții din fonduri europene pentru conformarea la cerințele operaționale de infrastructură, siguranță și securitate aeroportuare și pentru refacerea căii de rulare Alfa.
Trimite articolul
XArticolul mult așteptat. Din 2016 e o vreme de cand scrieți anual de drumurile din nordul județului Arad. Frumos, dosr scrisul rămâne. Drumurile, tot cu gropi. Apropo 50 de milioane la infundare gropi cu găleata, asa cum au lucrat băieții săptămâna aceasta, pe drumul județean 794, pe la Mișca, Satu nou? Frumos. Pentru asfalt așteptăm 2024, oricum felicitari pentru incercarea de a zice ceva. De asfalt pprin nordul județului nici vorba. Cum zicea tanti de la Șicula de trotuarul primarului Radița(și el de – al vostru): “Și dacă îl văd ( adfaltul) nu cred.