Arad. Vestea senatorului liberal infectat cu virusul COVID-19 a căzut ca un trăznet în politica locală cu atât mai mult cu cât la începutul săptămânii a avut loc ședința Biroului Politic Național al PNL. Astăzi, după confirmarea infectării lui Vergil Chițac, liberalii arădeni care au avut contact cu senatorul de la Constanța au intrat în auto-izolare. Vorbim despre toți cei prezenți la ședința de luni, dar nu numai. Până la această oră există confirmarea că întreaga conducere a Consiliului Județean Arad a intrat în auto-izolare – Iustin Cionca, Sergiu Bîlcea și Răzcan Cadar. Lor li se adaugă și europarlamentarul Gheorghe Falcă, dar și senatorii Mihai Fifor și Adrian Wiener, cărora li s-a recomandat auto-izolarea dat fiind faptul că au avut contact în Senat cu senatorul Chițac.
Toate persoanele în auto-izolare vor fi testate și în cazul în care se va confirma vreun alt caz de infectar se va decide cine va mai intra în izolare.
Potrivit directorului de comunicare din cadrul CJA, Andrei Ando, situația se prezintă în felul următor: “Preşedintele şi cei doi vicepreşedinţi se vor supune testelor specifice chiar în cursul zilei de astăzi. Dacă vreun test va ieşi pozitiv, toţi ceilalţi angajaţi care am intrat în contact cu conducerea vom rămâne în autoizolare şi vom fi testaţi”.
În ceea ce privește conducerea municipiului, primarul Bibarț a precizat că nu a intrat în contact cu vreunul din colegii săi și că momentan nu se va auto-izola.
Trimite articolul
XAcest Covid 19 a venit, spun cu scuzele de rigoare, ca un colac de salvare pentru PNL. Uite, intra in autoizolare, astfel nimeni nu mai vorbeste despre cele patru luni in care doar au tulburat apele, fara sa rezolve ceva din promisiuni. Pensiile speciale, alegeri locale intr-un singur tur, alegeri parlamentare la termen, sectia speciala pentru investigarea infractiunilor in justitie, oameni competenti in functii publice, etc au ramas toate neatinse. Au incercat sa se atinga de ele, au facut-o atat de stangaci, incat s-a ales praful de ele. Acum si mascarada asta cu autoizolarea.nu au pic de rusine, nimic nu este sfant pentru ei. Am spus, nu am nimic cu niciuna din ideologii, nici cea social democrata, nici cea liberala, nici cea conservatoare, doar cu oamenii acestia care astazi incearca sa ne convinga ca, cioara ii papagal
-
Pensiile speciale mai ales cele sustinute de PSD/ALDE (dar si alte masuri mai importante care presupun trecerea lor prin Parlament) nu pot fi rezolvate fara majoritate parlamentara de aceea fara alegeri parlamentare anticipate nu se rezolva mare lucru pentru cei care acum au preluat puterea. Poate mai bine nu intrau la putere fara najoritate, se repeta prostia de acum 4 ani.
-
Vezi pt. pensii speciale au votat si marea majoritate a parlamentarilor pnl.
-
ce ieftin esti ! tara fierbe de pericolul bolii,dar pe tine te macina calculele politice ! ieftin poti fi !
-
-
Oare la Johanis i-au facut testul
COVID-19? dacă e iteractionat cu Orban???
Niste panarame, oameni fara valoare, exploateaza orice ocazie sa dea bine pe ecran doar doar mai castiga un vot!!! Sa va voteze Covid-ul…ca eu unul nu.
-
As vrea ca bugetarii inclusiv parlamentarii
SĂ NU STEA ACASĂ PE BANII MEI!
DACĂ STAU ACASĂ SĂ STEA FĂRĂ SALARII!
Ce bine ca au intrat in izolare. Spersa le cada internetul si sa nu ne mai agreseze cu ppstarile lor pe Facebook.
Astia sunt politicieni? :))) Tu te uiti la ei? Adica fosti fochisti, fosti taximentristi, ex-curve de Astoria, sunt mai nou politicieni?
Serios ca e o gluma proasta.
Se mai odihnesc și ei că au muncit de s-au rupt de când sunt la guvernare. Numai mânării și jonglerii ca să apuce la ciolan pentru 4 ani prin alegeri anticipate. Doar asta i-a interesat. Și 25 OUG-uri date într-o noapte, tot spre binele și prosperitatea lor nu a românilor. Oricum, după ceea ce a făcut măscăriciul de la palat cu uite premierul, nu e premierul, mai în urmă cu vreo 2 zile, sper ca românii să realizeze cine sunt de fapt acești cameleloni vopsiți în galben și să-i taxeze cum se cuvine la viitoarele alegeri. Acum vor apuca noul guvern pentru că asta este situația. Guvernul Sică Mandolină al … câtelea oare ?