Procesul în care poliţistul arădeanVirgil Crişan, de la Poliţia Pecica, a fost judecat pentru trafic de influenţă şi luare de mită a luat sfârşit.
Judecătorii Tribunalului Timiş au dat sentinţele în acest caz, pe lângă poliţist fiind judecată şi concubina acestuia, Ana Maria Niculae. Doi ani de închisoare cu executare a primit poliţistul arădean, în timp ce iubita lui s-a ales cu doi ani de închisoare cu suspendare, ea fiind acuzată pentru complicitate la infracţiunile menţionate mai sus.
Virgil Crişan a fost reţinut de procurorii DNA, în luna august a acestui an, după ce pe numele lui a fost depusă o sesizare. O persoană care era cercetată penal a apelat la „serviciile” poliţistului care se lăuda că are relaţii sus-puse în Parchetul arădean şi la judecătorii Tribunalului. Crişan a cerut, iniţial, 1.000 de euro de la rudele inculpatului care era arestat, după care a mai cerut încă 3.000 de euro.
Comisarul de poliţie Virgil Crişan a fost în vizorul superiorilor mai multă vreme, după ce au fost primite sesizări despre activitatea infracţională a omului legii. Mai mult, pe surse, se pare că poliţistul ar fi fost avertizat de şefii săi să renunţe la „practicile” sale penale, dar nu a luat în seamă sfaturile superiorilor. Sentinţa primită de la Tribunalul Timiş poate fi atacată cu recurs.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!