Potrivit reprezentanţilor IPJ Arad, accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 04,00, când autoturismul Audi a lovit o Dacia care se afla în faţa sa, iar apoi l-a lovit pe lucrătorul de la frontieră. IPJ Arad spune că poliţistul de frontieră a fost rănit uşor şi nu a fost spitalizat. În ceea ce-l priveşte pe şoferul Audi-ului, poliţiştii au constatat, în urma testării cu aparatul etilotest, că avea 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.
“În urma recoltării de probe biologice a rezultat 1,04 grame/l alcool pur în sânge, iar la a doua recoltare s-a înregistrat 1,03 grame/l alcool pur în sânge”, a declarat agentul principal de poliţie Ovidiu Liber, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad. Acesta a mai precizat faptul că şoferul a reţinut şi prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală şi conducerea unui autoturism pe drumurile publice cu o alcoolemie peste limita legală, magistraţii admiţând propunerea de arestare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!