La data de 7 aprilie 2024, tânărul a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăți din cadrul Judecătoriei Ineu, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, cererea fiind admisă.
„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu. (…) dispune arestarea preventivă a inculpatului S.T.C.D., pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, (…) pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07.04.2024 până la data de 06.05.2024 inclusiv. În conformitate cu dispozi?iile art. 230 din Codul de procedură penală dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului. Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat prin apărător ales, de luare a măsurii arestului la domiciliu”, se arată în sentința de duminică a Judecătoriei Ineu.
Tânărul a contestat decizia, urmând ca măsura arestării preventive să fie confirmată dau infirmată de Tribunalul Arad.
„Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, iar luarea măsurii arestării preventive vizează aplicarea unei măsuri care să asigure buna desfășurare a procesului penal”, transmite Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu.
Trimite articolul
XFrate cand esti smecher in hainele statului nu esti zeu iti mai gasesti nanasu .
Agentilor nu le prea ajungi la nas si toti sunt pusi pe jecmaneala luati de aici asta ar trebui sa facem cand va credeti zei.
-
Emani si tu putina aroganta, poate ca ai merita si tu un cap in gura.
Dar ce-l așteaptă pe Chiriceanu…
-
ce i asta,cv firma de blugi?
INTREBARE
daca un politist din SUA sau Germania fiind in timpul serviciului era lovit de un oare care cum ar fi reactionat?
-
Daca era negru sau musulman agresorul (depinde la care dintre ele ne referim), si politistul alb, il intreba pe agresor daca nu vrea cumva sa ii ia si portofelul, pe post de “reparatii”.
-
Corect!
-
Cum îl cheamă pe polițist? Știe cineva