Arădeanul care l-a lovit pe polițistul local arădean aflat în intersecție pentru a dirija circulația nici măcar nu s-a sinchisit să oprească, ci și-a văzut de drum. Se pare că șoferul a primit mai multe amenzi pentru parcare neregulamentară, ba mai mult în urmă cu o lună de zile a devenit recalcitrant cu forțele de ordine, refuzând să se legitimeze.
Poliţistul a fost lovit marți, 5 noiembrie, în jurul orei 18:30, la intersecția străzii IC Brătianu cu Bulevardul Revoluției. Brațul stâng al polițistului a fost acroșat de un autoturism Volkswagen Golf, condus de un șofer cu antecedente în încălcarea normelor rutiere. Șoferul, C.C., nu a respectat indicația de a se opri exprimată de polițistul local și și-a continuat deplasarea către strada Andrei Mureșanu, în condițiile în care acest traseu era blocat de utilajele operatorului care execută lucrările la rețeaua de apă din centru și de obstacole.
În urma apelului inițiat de către polițistul local la numărul unic de urgență 112, un echipaj ale Poliției Naționale și ambulanța au sosit la locul incidentului. Polițistul local a fost transportat la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, unde în urma radiografiei a fost constatată o fisură a oaselor cotului ce a impus imobilizarea brațului.
Istoria unui şofer recalcitrant
În ultimele luni, șoferului în cauză îi fuseseră întocmite mai multe procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor de către reprezentanții DGPL Arad, inclusiv de către polițistul local pe care l-a acroșat în data de 6 noiembrie 2019. Cu doar o lună în urmă, C.C. a fost sancționat pentru staționare neregulamentară, moment în care a refuzat legitimarea și a părăsit zona, nu înainte de a fi filmat de către polițiștii locali (acțiune materializată și cu ocazia incidentului de ieri). La momentul respectiv, același șofer recalcitrant a primit și amendă pentru refuz de legitimare.
„Direcția Generală Poliția Locală Arad le reamintește participanților la trafic că, în conformitate cu prevederile art.7, lit. a din Legea 155/2010, a Poliției Locale: «în domeniul circulației pe drumurile publice, poliția locală are următoarele atribuții (…) asigură fluența circulației pe drumurile publice din raza teritorială de competență, având dreptul de a efectua semnale regulamentare de oprire a conducătorilor de autovehicul exclusiv pentru îndeplinirea atribuțiilor conferite de prezenta lege în domeniul circulației pe drumurile publice»”, au declarat reprezentanții Poliției Locale Arad.
Trimite articolul
XIn Aradul asta conduc numai prosti,sincer zilnic feresc sau ma feresc de deci de oameni care nu ar tebui sa aiba permis.Dar ce sa va spun,sa vedeti cum parcheaza si cum conduce un instructor auto ce detine un Opel Astra Rosu de la GTO.DEZASTRU!!!Atunci cum sa iasa elevii?
Offff saracu de el. Trebuia sa il calce si sa dea si cu spatele peste el sa se asigure ca e terminat. Tzarani cu uniforma!
Toti nebunii dețin permis de conducere.
Posesor de VW cu velietati de BMW!!!! A incurcat masinile cred.
Minciuni ! In codul rutier care este cartea sfanta a soferului acesti politisti nu au nici-o treaba cu ce argumenteaza acestia ! Nu ne intereseaza ce atributii au si cine-i coordoneaza ! Sa raspunda pentru ei institutia caruia se subordoneaza ! Off
Am fost in spatele baiatului cu vw nu stiu cine ii dar vreau sa merg de martor am vazut exact tot ce sa intamplat. Povestea reala, la semnele politistului sa oprit in drept cu semaforu care da in bld. Si la indicatia politistului a plecat, politistul directionandul spre podgoria acesta a ignorat sau nu a vazut indicatiile politistului si a mers tot inainte (cred ca sofer de weekend iesit in timpul saptamani sau smecher) politistul la vazut si a facut un pas catre masina si a dat cu pumnul in masina lovind masina undeva dupa usa fin spate in dreptul geamului dar tarzan a mai mers aprox 5-7m a avut intentia de a se opri dar dupa si a continuat drumul pana la gardul cu politia locala nu a mai putut trece de aici nu mai stiu nimic ca am plecat mai departe… dar soferul nu a lovit nici de cum politistul … politistul sa lovit singur, dar smecher vrea sa scoata ceva bani si asta nu imi comvine atat timp cat el a lovit masina nu conducatorul la lovit cu masina cum este stirea… astept un indiciu cum pot sa dau de conducatorul autoturismului…
Este rau ce s-a intamplat cu politistul respectiv, dar cand politistii calca oameni care apoi stau multe luni imobilizati in pat, iar politistii sunt scosi nevinovati in ciuda faptului ca a fost vinovati, atunci cum credeti ca este pentru victime? Ni s-a intamplat si noua asta si am vazut ca politistii vinovati pur si simplu ignora victimele, la fel si colegii lor anchetatori ignora adevarul si chiar si falsifica dovezi pentru a-si scapa colegii de probleme.
Majoritatea polițiștilor locali nici nu cunosc regulile de circulație dar ei dirijează dupa semafor. Dacă pui un copil în locul lor si ala dirijează mai bine.
Politistii aceeia locali sint o gluma,un fel de ceferisti facind pe serifii,vai amarul lor.eu sint un om care respecta legea,dar imi vine sa rid cind aud de ei.
pacat ca au tinut ambulanta ocupata cu zgarietura acelui cocalar local alti oameni bolnavi cu urgente adevarate au trebuit sa astepte !sa va fie rusine politia locala nu era urgenta puteati sa il duceti voi la spital !rusine!respect pentru amblanta in trafic!
În fiecare dimineață, abuziv, deci ilegal – considerăm noi și nu numai noi – câte un polițist local este plantat de șefii săi în respectiva intersecție cu misiunea clară de a-i facilita primarului și familiei sale accesul pe Timișorii. Polițistul stă doar atât cât să îl vadă pe primar sau soția acestuia că au trecut, după care se urcă în mașină nepăsându-i niciun „gram” de coada de mașini care se întinde până la capătul Aradului, spre Timișoara. În afara primarului și a familiei sale… nu există nimeni și nimic pentru respectivii polițiști locali. Practic, o slugă – scuze, dar nu avem cum să-i spunem altfel! – din Poliția Locală (instituție publică, nu privată!) stă nu mai mult de 15-20 de minute, de la ora 7,20 până la 7,40, timp în care primarul obișnuiește să-și facă apariția în intersecție. În același timp, știam că polițiștii locali NU AU DREPTUL, prin lege (nr.155 din 2010), să dirijeze circulația, fără a fi însoțit de un polițist de la „Rutieră” (pentru acuratețe, să precizăm că
Facand abstractie de acest caz as vrea sa scot in evidenta faptul ca : CUM ESTE POSIBIL CA UN POLITIST LOCAL SA DIRIJEZE CIRCULATIA VORBIND LA TELEFON IN MIJLOCUL INTERSECTIEI !!!
L-a vazut ca pe o borna kilometrica… oricum soferii nu sunt obisnuiti sa vada organe in traffic!