Legislaţia permisivă şi modul în care anchetatorii o aplică dau aripi arădenilor certaţi cu legea. Apar tot mai des evenimente reprobabile în care oamenii îi ameninţă pe poliţişti, sar la bătaie sau îi înjură pe oamenii legii. Iar procurorii care anchetează aceste dosare, ori judecătorii care trebuie să ia măsuri preventive împotriva, nu par a fi prea drastici împotriva celor care se iau la harţă cu oamenii legii. Un astfel de eveniment s-a întâmplat în weekend la Pecica, acolo unde un bărbat care, potrivit surselor noastre, este certat cu legea, a reuşit „performanţa” de a înjura şi ameninţa cu moartea trei poliţişti. Totul s-a petrecut vineri, prima ţintă a pecicanului supărat pe poliţişti fiind un om al legii aflat în timpul liber. Personajul violent circula cu maşina prin Pecica, când l-a văzut şi l-a înjurat pe poliţist, după care l-a ameninţat cu moartea.
Alţi doi
După câteva minute, acelaşi pecican a fost oprit în trafic de un echipaj format din doi poliţişti. Şoferul s-a baricadat în maşină şi a început, din nou, să înjure oamenii legii. Poliţiştii au vrut să îl legitimeze, dar pecicanul a refuzat să predea actele. În schimb, i-a înjurat şi a ameninţat că îi omoară pe cei doi poliţişti rutieri. Aceştia au vrut să îl scoată din maşină pe scandalagiu, dar nu au avut sorţi de izbândă. Aşa că au chemat ajutoare.
Cu mascaţii
În Pecica, în imediata apropiere a trecerii la nivel cu calea ferată, a ajuns un echipaj din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad. Mascaţii au intervenit pentru a-l scoate din maşină pe scandalagiu. Suspectul a fost, într-un final, scos din maşină şi imobilizat, fiind dus la sediul Poliţiei pentru declaraţii şi eventuale măsuri preventive propuse de procurorul care a preluat acest caz. Pe reţelele de socializare circulă şi un filmuleţ în care a fost surprins exact momentul în care oamenii legii au intervenit pentru imobilizarea celui care a ameninţat poliţiştii cu moartea. În momentul în care a fost oprit de poliţie, în ajutorul scandalagiului a mai sărit o persoană, şi aceasta fiind ridicată de poliţişti şi dusă la audieri. Din informaţiile noastre, pecicanul scandalagiu are în lucru mai multe dosare penale şi, mai mult decât atât, este recidivist, având la activ condamnări la închisoare cu executare.
Lăsat liber
Poliţiştii au deschis pe numele bărbatului un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. Numai că dosarul este instrumentat sub îndrumarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad. Potrivit informaţiilor noastre, procurorul de serviciu a fost anunţat despre acest caz. Dar acesta a decis că pecicanul nu prezintă un pericol public. Aşa că nu a făcut nici măcar documentaţia necesară pentru ca scandalagiul să fie cercetat sub control judiciar. Procurorul de serviciu a stabilit că, indiferent în câte dosare penale este cercetat, toate fiind legate de infracţiuni cu violenţă, indiferent de faptul că este recidivist, pecicanul nu este niciun pericol. Aşa că scandalagiul va putea părăsi oricând ţara şi, de ce nu, va putea să continue să înjure, poate chiar şi să lovească poliţişti.
Cu mâinile legate
Poliţiştii au sesizat de nenumărate ori faptul că măsurile luate împotriva oamenilor violenţi sunt, de multe ori, mult prea lejere, comparând cu faptele comise. Atât procurorii, cât şi judecătorii, par să închidă ochii în momentul în care se doreşte arestarea preventivă ori cercetarea sub control judiciar a celor care comit infracţiuni cu violenţă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!