Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus, pe 22 februarie, trimiterea în judecată a inculpaţilor Alex Radu Sabău, Sighete Claudiu, Bogdana Marian şi Emil Dragoş, poliţişti de frontieră în cadrul I.J.P.F.Arad, angajaţi la P.T.F.Nădlac şi P.T.F.Turnu, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
„Din probele administrate în faza de urmărire penală a rezultat că, în calitatea deţinută, în cursul anului 2010, fiecare din cei patru inculpaţi, în repetate rânduri, a solicitat sume de bani cuprinse între 20 şi 500 de euro martorilor denunţători C.C. şi S.I.C., persoane care efectuau frecvent transporturi internaţionale, pretextând existenţa unor nereguli ale documentelor de călătorie ori ale autovehiculelor, pentru a le permite trecerea frontierei de stat în aceste condiţii, fără a constata neregularităţile respective”, informează reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Cei patru poliţişti de frontieră au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, în noiembrie şi au fost prezentanţi instanţei cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită. Tribunalul Arad a respins, însă, cererea de arestare.
Mai târziu, Curtea de Apel a respins şi recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad la respingerea cererii de arestare. Acum, cei patru poliţişti de frontieră au fost trimişi în judecată.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!