În 2005, judecătorul Ioan Trifa, depunea o plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe numele legistului, a poliţiştilor şi procurorilor care au anchetat moartea fiului său, pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanei şi favorizarea infractorului. Este vorba despre procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Micle Blag şi George Vlai (pensionaţi), Stelian Crişan, medic primar legist la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad, şi poliţiştii Nicolae Gudiu, Pavel Biţis (pensionaţi), Doru Pană, Dan Ardelean şi Aurel Moisa. Plângerile se află pe masa Parchetului General. Ieri, am aflat că acestea sunt rezolvate în proporţie de 99%. Cât despre argumentele pe care le aşteptăm din partea celor care au anchetat moartea lui Traian Trifa (şi aici ne referim la cei menţionaţi mai sus), acestea încă nu au apărut.
Informaţii de la IPJ
După ce dosarul Trifa a stat (degeaba), la acea dată, pe masa procurorilor arădeni, Ioan Trifa a cerut Parchetului General să se ocupe de cauză. Până în urmă cu patru luni, când a ieşit la pensie, procurorul Samson din cadrul Parchetului General s-a ocupat de dosar. De atunci, acesta a ajuns la magistratul Marian Gherman. Acuzarea lui Răchită şi Moldovan a fost posibilă, spun anchetatorii, în urma unor informaţii primite de la IPJ Arad.
Legistul Stelian Crişan, a cocluzionat în urmă cu cinci ani, în urma efectuării autopsiei cadavrului lui Traian Trifa că decesul acestuia a survenit în urma unor leziuni provocate de un accident rutier, care de fapt era o tamponare minoră. Cea de-a doua autopsie, efectuată de această dată de specialişti din cadrul Institutului de Medicină Legală Mina Minovici , au scos la iveală leziunile interne extrem de grave: coaste rupte intrate în plămâni, rinichi rupt, oasele bazinului dislocate etc. Verdictul era clar: Traian a murit în urma leziunilor interne deosebit de grave.
Neprofesionalism
De acelaşi neprofesionalism au dat dovadă şi poliţiştii implicaţi în acest caz, cercetarea la faţa locului fiind făcută extrem de superficial. Întrebăm pe această cale pe medicul legist, pe procurorii şi poliţiştii arădeni care s-au ocupat de cazul Trifa, de ce au încercat să muşamalizeze această crimă? Pe cine au acoperit? Cine a dat comanda ca Traian Trifa să fie executat?
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!