Până și ploaia s-a oprit preț de două ore, de la 10.00 la 12.00, timp în care care copiii au sosit în parcul Europa, iar polițiștii rutieri, luptătorii Serviciului de Acțiuni Speciale, adică „mascații” și criminaliștii le-au arătat autospecialele de intervenție, laboratorul criminalistic și armele din dotarea „mascaților”. De departe, cei mici au fost fascinați de câinele polițist „Veta”, câine de urmă care a participat și la căutările persoanei urmărite general – Valentin Tamaș zis „Ludu” – în pădurile din zona Gurahonț.
Polițiștii arădeni, alături de copii de 1 iunie
Polițiștii arădeni, alături de copii de 1 iunie
Zâmbete și emoții, vineri dimineața în parcul Europa. Polițiștii au pregătit surprize celor mici de ziua lor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Premiul de categoria I la Loto 6/49, în valoare de 47,7 milioane de lei (peste 9,58 milioane de euro), a fost câştigat joi cu un bilet care a costat peste 4.400 de lei.
Advertorial
Duminică, 10 noiembrie 2024, Biserica Ekklesia a fost gazda unui eveniment de mare importanță pentru comunitatea arădeană, în cadrul căruia s-a dat startul construcției Campusului Ekklesia.
Ştiri sportive
România a fost învinsă de Japonia cu scorul de 2-1, joi seara, în prima rundă a turneului final al competiţiei feminine de tenis pe echipe, Cupa Billie Jean King, joi, la Malaga (Spania).
România
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat joi că, potrivit informaţiilor confirmate de către autorităţile spaniole, alţi doi cetăţeni români au fost identificaţi ca fiind decedaţi, din cauza inundaţiilor care au afectat Comunitatea Valenciană în urmă cu două săptămâni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!