Noul an școlar va începe în siguranță! Și asta deoarece Inspectoratul de Poliție Județean Arad a anunțat că 218 polițiști de la toate structurile vor fi prezenți în unitățile de învățământ din municipiul și județul Arad pentru a asigura un climat de ordine și siguranță publică. „În ziua de luni, 11 septembrie 2017, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad vor fi prezenți la datorie, în unitățile de învățământ din municipiu și județ, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică în incinta acestora şi zona adiacentă. Astfel, 218 poliţişti din structurile Inspectoratului de Poliție Județean Arad, de la Ordine Publică, Proximitate, Rutieră, Investigaţii Criminale și Prevenire, vor fi alături de elevi și părinți, pentru a menține ordinea și liniștea publică pe tot parcursul festivităților de început de an școlar, în incinta școlilor precum și în zona adiacentă”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
„Inspectoratul de Poliție Județean Arad urează tuturor elevilor un an școlar cu multe succese, spor la învățat și note maxime”, au urat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad elevilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!