„Campania de donare are drept scop sensibilizarea cetățenilor cu privire la nevoia acută de sânge a spitalelor, ajutând astfel la salvarea de vieți. Donarea de sânge este un profund act umanitar faţă de semeni”, au precizat reprezentanții IPJ Arad.
Potrivit acestora, mulţi dintre polițiștii arădeni donează sânge periodic, sprijinind permanent Centrul de Transfuzie Sanguină Arad atunci când acesta s-a confruntat cu un deficit la unele grupe de sânge.
Polițiștii arădeni au donat sânge
Polițiștii arădeni au donat sânge
De la șef la subaltern, de la ofițer la subofițer, polițiștii arădeni au donat sânge. Campania de donare a avut loc, marți, 3 aprilie, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Arad, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!