Principala temă abordată de către poliţiştii arădeni şi maghiari a fost evaluarea rezultatelor acţiunilor „în oglindă” desfăşurate de către cele două judeţe, în perioada decembrie 2010-ianuarie 2011. Cele două părţi au apreciat eficienţa organizării acţiunilor comune, impactul pozitiv al echipajelor mixte asupra participanţilor la trafic, în zona de frontieră şi utilitatea echimbului de experienţă realizat , au declarat reprezentanţii IPJ Arad.
Aceştia au mai spus că în cadrul întâlnirii s-a discutat despre necesitatea dezvoltării cooperării poliţieneşti româno-maghiare, prin accesarea de fonduri nerambursabile, în cadrul unor proiecte comune. Cu acest prilej au fost făcute propuneri bilaterale cu privire la desfăşurarea acţiunilor comune în primul semestru al anului în curs: constituirea de echipaje mixte în perioada Sărbătorilor Pascale, continuarea acţiunilior pe linie de poliţie rutieră, derulate sub egiga Tispol şi desfăşurarea, în sezonul estival, a schimburilor de experienţă între poliţiştii români şi maghiari din cadrul formaţiunilor de poliţie rutieră şi de ordine publică au precizat reprezentanţii IPJ Arad.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!