Acestea vor continua şi pe 29, 30 decembrie şi pe 7,8 şi 9 ianuarie 2011. Solicitarea în ceea ce priveşte această acţiune în oglindă a venit din partea omologilor maghiari. Controalele vor fi întreprinse, ca atare, simultan cu cele ale poliţiştilor maghiari, atât pe teritoriul ţării noastre, cât şi în ţara vecină.
Pe lângă cei 80 de poliţişti de frontieră care vor asigura zilnic fluenţa traficului în punctele de trecere a frontierei, cât şi controlul călătorilor şi al vehiculelor, poliţiştii arădeni vor acţiona în profunzime , la câţiva kilometri de frontieră, controlând pasagerii şi autoturismele cu care se deplasează aceştia.
Inspectorul principal de poliţie, Constantin Crainic, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere, recomandă românilor care se reîntorc acasă de sărbători, la volanul autovehiculelor, şi parcurg distanţe lungi, să facă pauze pentru a se odihni. Crainic atrage atenţia conducătorilor auto să-şi echipeze maşinile pentru iarnă. Cu toate că momentan vremea ţine cu noi, am avut parte şi de câteva zile de iarnă şi am putut constata câte probleme ridică o ninsoare. Autovehiculele de mare tonaj să fie pregătite cu lanţuri antiderapante. Recomandabil ar fi ca autoturismele să aibă cauciucuri de iarnă , a declarat Constantin Crainic, din cadrul SPR Arad.
JA – I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!