Începând de ieri şi până în 10 septembrie, poliţiştii arădeni vor intensifica activităţile ce vizezază creşterea siguranţei cetăţenilor, descoperirea şi scoaterea din circuitul ilegal al armelor şi muniţilor ce pot fi folosite la comiterea de infracţiuni, prin care se aduce atingere vieţii şi integrităţii corporale a persoanelor precum şi pentru asigurarea unui climat de respectare a legii şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Activităţile specifice în acest sens vor fi desfăşurate cu preponderenţă de către poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice ai IPJ Arad. Şi până în prezent, lucrătorii serviciul de profil au desfăşurat o gamă variată de acţiuni şi controale, astfel încât deja au fost cercetate 79 de persoane şi s-au constatat 76 de infracţiuni, din care 40 la regimul armelor, 19 pentru nerespectarea legii privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic, 5 la regimul materiilor explozive, 2 de contrabandă calificată , a declarat inspectorul principal de poliţie CameliaTuduce, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!