ARAD. Astfel, Punctele de Trecere a Frontierei din vestul ţării riscă aglomerarea. Pentru a evita o astfel de situaţie, Seviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad a luat o serie de măsuri menite să fluidizeze traficul şi să nu fie înregistraţi timpi de aşteptare în punctele de trecere. Pentru a asigura un climat de siguranţă şi ordine publică în zona de competenţă şi în punctele de trecere ale frontierei, precum şi al fluidizării traficului de călători şi marfă, STPF Arad a dispus asigurarea unei supravegheri sporite a frontierei de stat şi derularea unui control operativ şi civilizat, sens în care s-au dispus măsuri de suplimentare a personalului care-şi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi de creştere a numărului arterelor de control din punctele de frontieră, după caz.
Condiţii de călătorie pentru copii
Copiii în vârstă de până la 14 ani pot să iasă din ţară doar cu paşaport, în timp ce minorii peste 14 ani pot călători şi în baza cărţii de identitate, în funcţie de statul de destinaţie. „Legea nr. 248 / 2005 prevede că minorii români pot călători în străinătate numai însoţiţi de o persoană fizică majoră, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali. În situaţia în care minorul călătoreşte însoţit doar de unul dintre părinţi, la ieşirea din ţară, părintele însoţitor trebuie să prezinte o declaraţie notarială prin care celălalt părinte îşi dă acordul pentru efectuarea călătoriei în străinătate. Declaraţia celuilalt părinte nu este necesară dacă părintele însoţitor face dovada că minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau că celălalt părinte a decedat”, a declarat comisarul şef Iancu Daniel, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!