ARAD. În această perioadă, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi în zona de frontieră – 30 km interior de la linia de frontieră, poliţiştii de frontieră vor desfăşura zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere.
“Din experienţa anilor anteriori, este preconizată o creştere a valorilor de trafic în punctele importante de trecere a frontierei, sens în care, în funcţie de dinamica traficului, au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea arterelor de control până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, respectiv suplimentarea personalului. Reamintim, că în această perioadă, pe sensul de intrare în țară, la realizarea controlului de frontieră efectuat de lucrătorii nostri, care vizează în principal verificarea documentelor de călătorie, participă şi reprezentanții Direcțiilor de Sănătate Publică judeţene în vederea efectuarii triajului epidemiologic si dispunerii măsurilor specifice. Tot pentru fluidizarea traficului la granițele României, reprezentanţii Poliției de Frontieră menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din Ungaria, alături de care se efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune. Recomandăm cetăţenilor români şi străini care tranzitează frontiera națională în această perioadă să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional și să se informeze cu privire la condiţiile de călătorie în statele de destinaţie şi în cele tranzitate”, anunță Poliția de Frontieră.
La graniţa cu Ungaria sunt operaționale 12 puncte de trecere a frontierei în regim internaţional pentru persoane, autoturisme şi camioane, conform categoriilor specifice fiecărui punct, astfel:
• pe raza județului Arad: P.T.F. Nădlac, P.T.F. Nădlac II, P.T.F. Turnu, P.T.F. Vărşand;
• pe raza județului Bihor: P.T.F. Salonta, P.T.F. Borş, P.T.F. Borş II, P.T.F. Valea lui Mihai, P.T.F. Săcuieni
• pe raza județului Satu Mare: P.T.F. Urziceni, P.T.F. Petea;
• pe raza județului Timiş: P.T.F. Cenad
Cei care doresc sa tranziteze frontiera română pot consulta aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră – www.politiadefrontiera.ro, în care sunt actualizaţi, în timp real, timpii de aşteptare la controlul de frontieră în funcţie de valorile de trafic prin punctele de trecere.
Trimite articolul
XOare în România se poate interzice intrarea camioanelor pe perioada Rusalii lor ? Noi nu avem guvern ? Sau mai bine ne lăsăm călăritI de toți care vor circula cu tiruri și pericolul de accidente creste. Are cineva în vedere interesele cetățenilor romani,care plătesc jegurile de la guvernare,dar sunt în continuu desconsiderat.
La datorie???!!!!!Extraordinar!!!!Te-ai fi asteptat sa traga usa si sa plece acasa!