Patrule de ordine și siguranță publică, pedestre și auto, vor fi constituite, acestea urmând să acționeze pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. În tot acest timp, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier vor fi prezenți pe tronsoanele de drumuri naționale și județene, acționând cu radare și pentru fluidizarea circulației acolo unde situația o impune. Oamenii legii vor viza și limitarea excesului de viteză și depistarea celor care conduc sub influența băuturilor alcoolice.
Politistii, in alerta de Rusalii
ARAD. Inspectoratul de Poliție al Județului Arad anunță că, în perioada Rusaliilor, aproximativ 600 de polițiști de la ordine publică, rutieră, transporturi, investigaţii criminale, combaterea criminalităţii organizate şi investigarea fraudelor vor fi mobilizați.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
UT Arad
Costache și Ghezali au ratat ocazii foarte mari, dar și gazdele au avut o bară.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
Local
Arădenii sunt notificați în vederea îngrijirii corespunzătoare a clădirilor și terenurilor deținute în proprietate.
1
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
1
România
Începând cu 1 ianuarie 2025, nivelul accizelor pentru o serie de produse energetice și alcoolice va fi ajustat, conform Raportului privind situația macroeconomică pe anul 2025 și proiecția acesteia pe anii 2026-2028, publicat recent de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
2
Local
Doi arădeni au fost arestați preventiv pentru trafic internațional și intern de droguri de risc. La percheziții, polițiștii au găsit prăjituri cu canabis, iar în mașina unuia dintre suspecți - care tocmai ridicase un colet cu 7 kilograme de canabis - oamenii legii au găsit cocaină și un pistol.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!